Adicţia şi dependenţa sunt termeni similari şi reprezintă comportamentul rezultat atunci când o persoană consumă o substanţă (nicotină, alcool, cocaină etc.) sau se angajează într-o activitate (mâncat excesiv,jocuri de noroc, jocuri pe internet) care este plăcută, dar actul în sine afectează sănătatea fizică şi emoţională.
Adicţia sau dependenţa este nevoia pe care o resimţim puternic şi care ajunge să se manifeste ca un comportament. Această manifestare este compulsivă, şi în lipsa ei intervine anxietatea, stresul interior. Cele mai cunoscute exemple sunt fumatul, alcoolul, mâncatul excesiv, jocurile de noroc şi foarte întâlnită în ultimii ani – dependenţa de internet.
Cum apare adicţia? Când noi dăm curs acelei compulsiuni de a face ceva, în creier se crează o mică explozie care generează şi eliberează în organismul nostru dopamina sau hormul plăcerii. Aşadar de fiecare dată când pun în practică acel comportament simt o plăcere de moment foarte mare. Această plăcere stimulează creierul să îşi dorească şi să ceară repetarea gestului sau comportamentului. În momentul în care se crează dependenţa pentru ceva anume se crează o spirală fără capăt, şi cu cât repeţi gestul mai mult cu atât nevoia şi implicit adicţia creşte.
În spatele oricărui tip de dependenţă se ascunde întotdeauna o emoţie, o stare interioară de dezechilibru, stres sau tensiune interioară. Dependenţa devine astfel un sistem de apărare care lucrează de cele mai multe ori inconştient, independent de voinţa noastră, protejându-ne de acel stres.
Ce putem să facem noi la nivel conştient este să combatem aceste comportamente nocive, să eliminăm aceste tensiuni interioare care conduc la comportamente automate. Nu vom vorbi despre autohipnoză sau alte metode de lucru cu subconştientul, ci de ceea ce putem să facem lucrând doar cu mintea conştientă.
Deşi, aşa cum am spus, comportamentul se manifestă inconştient, există o succesiune de paşi care îl declanşează de fiecare dată:
Pasul 1 – Apariţia stimulului, care poate fi interior sau exterior
Pasul 2 – Generarea tensiunii interioare ca reacţie la apariţia stimulului
Pasul 3 – Manifestarea comportamentului ca resort de descărcare a tensiunii interioare
Cei mai mulţi oameni eşuează în faţa comportamentului pentru că nu conştientizează că există o diferenţă majoră între dorinţa interioară şi manifestarea acesteia. De fiecare dată când cedezi în faţa dorinţei reuseşti să o întăreşti şi mai mult.
Ce poți face pentru Adicție și Dependență?
Pauză
Ce este foarte important să ştii în acest punct este că fie că urmezi sau nu dorinţa, aceasta se diminuează radical după 10-15 minute şi va îţi va fi practic mult mai uşor să treci peste ea. Aşadar în momentul în care apare această tensiune interioară, nu-i da curs. Doar Observă! Şi apoi concentrează-te pe altceva.
Întârzie
O altă metodă foarte eficientă este ca înainte de manifestarea oricărui comportament pe care ai vrea să-i schimbi, întârzie reacţia. Aşteaptă 15 secunde, opreşte-te şi observă-te. Observă explozia de energie şi instictul care îţi modelează comportamentul. Poţi să începi cu gesturi uzuale, instictuale, cum ar fi răspunsul rapid atunci când sună telefonul. Poţi avansa segmentând acţiunea pe mai mulţi paşi, aşteptând 10-15 secunde între fiecare gest conţinut de comportament. În felul acesta reuşeşti în timp să elimini acea dorinţă puternică prin amânarea satisfacerii ei.
Află mai multe modalități urmărind emsiunea!
Concluzia este că indiferent de dependenţa ta, ce este important să reţii este că atunci când conştientizezi comportamentul nu mai ai nevoie să îl faci la fel de mult. Aşadar dacă îţi doreşti să combaţi o dependenţă acordă atenţie şi exercită foarte încet doar acel comportament, eliminând ceilaţi stimuli din jurul tău.
Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale si apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!
PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!
Lasa un comentariu