Viktor Frankl, psihiatru evreu și părinte al logoterapiei, a petrecut 3 ani de teroare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial trăind în circumstanţe de nedescris în câteva dintre cele mai cunoscute lagăre de concentrare naziste.

Cât timp a fost încarcerat, Frankl a realizat că mai are o singură libertate rămasă: Avea puterea de a-şi determina răspunsul la oroare, la pierdere, la dezastru. Puterea percepțiilor!

Şi-a păstrat permanent în minte imaginea soţiei şi perspectiva de a o vedea din nou. S-a imaginat predând studenţilor, după finalizarea războiului, lecţiile pe care le-a învăţat în urma experienței sale. Frankl a supravieţuit şi a pus bazele logoterapiei, care a introdus în psihologie filosofia existențialistă.

“O fiinţă umană este o fiinţă care decide”, scrie el în cartea sa din 1946, “Omul în căutarea sensului vieții” care s-a vândut în mai mult de 10 milioane de exemplare. “Între stimul şi răspuns există un spaţiu. În acel spaţiu este puterea noastră de a ne alege răspunsul. În răspunsul nostru constă creşterea şi libertatea noastră.”

Ideea de a deveni conştient de subiectivitatea percepţiilor noastre este de cele mai multe ori considerată abstractă – mai degrabă filozofică  sau  SF 😀 Dar percepţiile umane şi ramificaţiile lor  sunt foarte reale şi pot schimba vieţi.

De exemplu, cercetările arată că oamenii ar putea deţine un bias subconştient împotriva creativităţii pentru că prezintă o doză de nesiguranţă, în afară de cazurile când omul este în stare să perceapă nesiguranţa într-o lumină pozitivă.

Să ne gândim și la rolul pe care îl joacă percepţia în ajutarea pacienţilor să-şi domolească afecţiunile, de la durere la depresie, la boala Parkinson printr-un fenomen cunoscut sub numele de efectul placebo. Cu toate că efectul placebo rămâne în parte acoperit de mister, cercetătorii atribuie unele aspecte ale răspunsului placebo unor mecanisme active din creier care influenţează procese corporale cum ar fi răspunsul imun sau eliberarea de hormoni.

Cercetările mai arată că perceperea unui risc poate determina o schimbare de comportament. Percepţia efectelor dăunătoare ale fumatului, de exemplu, pot influenţa obiceiul şi adicţia.

Aşadar, cum am putea să valorificăm puterea percepţiei pentru a trăi o viaţă mai conştientă şi, poate chiar să prelucrăm şi cele mai groaznice situaţii în care ne aflăm?

Ficţiunea realităţii

Percepţia începe atunci când creierul uman primeşte date de la cele 5 simţuri ale corpului. Mintea apoi procesează şi aplică însemnătate la informaţia senzorială.

“Vreau să încep cu un joc”, spune neurologul şi artistul Beau Lotto la începutul discuţiei TED despre percepţie ( pe care o gasești aici). “Pentru a câştiga acest joc, tot ceea ce trebuie să faci este să vezi realitatea din faţa ochilor aşa cum este.”

Din câte se pare, să vezi realitatea nu este atât de uşor pe cât ai crede, chiar şi când vine vorba de forme simple şi culori. Lotto foloseşte o serie de iluzii optice care includ lumină, culoare şi spaţiu pentru a arăta că şi cele mai elementare simţuri ale noastre – felul în care percepem lumina şi culoarea – pot fi subiect de interpretare.

Variabila, spune Lotto, este contextul.

Exact aceeaşi imagine poate avea un număr infinit de surse în lumea reală. Când vine vorba de percepţie nu există obiectivitate.

Oamenii au evoluat pentru a da sens lucrurilor. De fiecare dată când primim câte un stimul, creierul nostru face lucrul cel mai eficient: răspunde bazându-se pe experienţe anterioare. Când face asta, creierul redefineşte continuu normalitatea.

“Creierul nu a evoluat pentru a vedea lumea aşa cum este ea”, spune Lotto. “Nu avem ce altceva de făcut decât să vedem lucrurile conform istoriei – propriei istorii şi acea a strămoşilor noştri – pentru că suntem definiţit de ecologie. Nu de biologia noastră, nu de ADN-ul nostru, ci de istoria interacţiunilor noastre.”

„Informaţiile senzoriale pot fi aproape orice”, observă Lotto. Ceea ce contează este ce facem cu acea informaţie.

Când se distorsionează contextul

„Societatea intră în mintea şi în obiceiurile noastre”, spune Ruha Benjamin, profesor de sociologie şi studii African-Americane  la Universitatea Boston. “Formează totul, de la gustul mâncării, al sensibilităţi, ce credem că este bine, rău sau demonic. Niciunul din aceste crezuri nu ar putea avea loc în izolare.”

Această influenţă profundă a societăţii, cunoscută ca “deprindere”, se obţine în urma activităţilor şi experienţelor zilnice ale vieţii, şi este de cele mai multe ori considerată ca fiind de-a gata. Conceptul datează încă de pe vremea lui Aristotel.

Repetând ceea a spus Frankl, Lotto spune despre acele tipuri de percepţii: “Răspundem şi nu alegem”.

Începutul conştientizării

Conform lui Lotto, creaţia tuturor noilor percepţii începe în acelaşi fel, cu o singură întrebare: “De ce?”

“De ce?” este , în acest sens, cea mai periculoasă întrebare din istorie. Imediat ce pui această întrebare, deschizi posibilitatea schimbării. Aşadar, să te întrebi  “de ce ” poate  fi cel mai dificil lucru pe care îț poți face.

„Educaţia ar trebui să fie în primul rând despre crearea de noi percepţii”, spune Lotto.

În esenţă, inovaţia şi schimbarea pornesc de la “de ce”. “Cum”-ul vine mai târziu.

În acest fel percepţia devine de cele mai multe ori poarta către inovaţie şi schimbare. “Oamenii se opun atât de mult nesiguranţei încât nu pot vedea creativitatea. Sunt orbi.”,

Puterea de a alege un răspuns. Puterea percepțiilor!

Există modalităţi practice de a porni pe calea către dezvoltare şi inovaţie.

„Încă de la început trebuie să fii sigur că vrei schimbarea”, mai spune Lotto. “Fii clar din punct de vedere strategic dacă chiar cauţi ceva care să fie deschizător de drumuri. Defineşte ce înseamnă asta. ”.

Lotto spune că obiectivul care stă la baza cercetării sale este să ajute oamenii să se transforme pentru a le facilita întelegerea  propriilor percepţii.

“Eu sper ca oamenii să plece de la experimentele mele, nu cu o înţelegere a culorilor, ci cu o înţelegere a lor înşişi, sau cel puţin o întrebare în ceea ce-i priveşte”.

Primul pas, spune el, este prin conştientizare.

“Trebuie să te vezi cum vezi. Este vorba despre curiozitate şi observaţie, să ai simţul minunării, să devii conştient de conexiunea dintre trecut şi prezent. Să devii un observator al tău îţi permite să faci lucruri uimitoar. Devino conştient de modul în care mediul îţi formează obiceiurile”.

Motivul pentru care luptăm este imaginaţia noastră – dreptul de a-ţi imagina viaţa şi relaţiile şi lumea socială că sunt mai fericite, mai puţin anxioase, mai armonioase.

“Nu suntem îndeajuns de sârguincioşi sau de deliberaţi în legătură cu cultivarea imaginaţiei noastre. Trebuie să luptăm pentru abilitatea noastră de a ne imagina lumea pe care o vrem. Pentru că o formă de asuprire este să le spui oamenilor că nu le este permis să-şi imagineze ceva mai bun şi mai fericit.”

“Fie nu există iluzii, fie totul este o iluzie.

Şi dat fiind că majoritatea suntem plini de iluzii, atunci ai putea să alegi iluzia”.