Workshop de Regresie Hipnotică – Oradea

Regresie Hipnotică

Am mai întors o filă în proaspăta carte a hipnozei în România. De această dată la Oradea, unde revin de fiecare dată cu foarte multă bucurie mulțumită Mariei Blaga care este o gazdă excelentă și pe care o recomand cu toată bucuria atât ca și psihoterapeut foarte bine pregătit cât și ca gazdă primitoare și pricepută!

Am petrecut aici 5 zile extraordinare, începând miercuri seara cu o prezentare Gratuită la casa de Cultură din Oradea la care au fost prezent un public numeros de toate vârstele și ocupațiile după cum se poate vedea în imaginile de mai jos.

Vineri, sâmbătă și duminică am susținut Workshopul Specializat de Regresie Hipnotică, singurul program de acest gen din România în care înveți direct, practic și experiențial cum să faci o ședință de hipnoză regresivă de succes.
Am început programul printr-o scurtă prezentare a funcționării minții și a principiilor pe care se bazează hipnoza și regresia hipnotică și am continuat cu cea mai eficientă tehnică de inducție hipnotică, inducția Elman.

La sfârșitul primei zile participanții deja au practicat această tehnică cu mare ușurință, o dovadă în plus că nu îți trebuie un an întreg să înveți să faci ceva Practic!

La sfărșitul primei zile am introdus primele concepte și primele idei despre hipnoza regresivă pe care apoi le-am dezvoltat și aprofundat de-a lungul zilei doi și trei.

Am căutat să ofer un program cât mai clar, păstrând un echilibru între teorie și practică astfel încât la final, participanții să plece cu o cunoaștere mentală și logică dar și una aplicată și experiențială.

Rezultatele nu au încetat să apară. La început am realizat regresii scurte, pentru a putea deprinde cât mai bine procesul și pentru a prinde încredere iar apoi, în partea de final al cursului participanții au reușit cu ușurință să rezolve și să își rezolve anumite probleme cu care se confruntau.

Participarea la aceste programe este plină de satisfacții în cel puțin două moduri:
1) Rezolvi probleme personale și regăsești starea de armonie și echilibru interior
2) Înveți cum poți să ajuți oamenii, să se vindece și să fie fericiți

Cum să nu îți dorești să fii și tu printre cei care învață astfel? De ce să nu pleci acasă cu o tehnică atât de puternică și eficientă la care poți avea acces chiar acum.

Dacă vrei să înveți Regresia Hipnotică ai două variante: Poți să participi la următorul Workshop Specializat de Regresie Hipnotică. Află mai multe informații urmând acest LINK. sau, dacă nu mai vrei să aștepți, poți să cumperi chiar acum DVDul cu înregistrarea video a acestui workshop. Click AICI pentru DVD.

O imagine face cât o mie de cuvinte nu? Ei bine, m-am gândit că mai bine mă opresc aici din scris și las imaginile să vorbească. Mai jos ai câteva secvențe de la acest worskhop.

Câteva dintre mărturiile și testimonialele participanților:

Informațiile primite sunt foarte utile și importante pentru mine și recomand cu căldură pentru oricine, indiferent de pregătirea profesională.
Cecilia W.

Am învățat mai mult decât m-am așteptat! Chiar de 20 de ori mai mult! O calitate a informației și prezentarea acestora la un nivel simple de înțeles și aplicat; explicația proceselor pas cu pas cu accentuare asupra proceselor mai delicate. Un mare mulțumesc și recunoștință trainerului pentru tot ceea ce mi-a dăruit la acest curs. Eugen, ești extraordinar!
Maria C.

Un curs eficient, minunat. Mulțumesc
Anonim

M-a copleșit atâta informație și calitatea acesteia. Mulțumesc mult și trimit la toți bonusul meu – iubire, iubire și iar iubire.
Maria B.

Cursul este foarte bine structurat. Îl poate urma oricine, indiferent de profesie. Multă practică! Am primit răspunsurile la toate întrebările iar rezultatele au apărut imediat în urma exercițiilor făcute atât sub îndrumarea instructorului cât și făcând aceste exerciții între noi. Am plecat cu foarte multe informații și teoretice și practice. Mulțumesc
Anonim

Pe parcursul acestui curs am învățat mai multe informații despre cum funcționează mintea conștientă și mintea subconștientă. Am învățat tehnica „regresia hipnotică”, „inducția” și mai ales faptul că nu trebuie să ne blocăm dacă nu reușim să rezolvăm „perfect” situația de la prima încercare. „Dacă vrei cu adevărat poți” să rezolvi propriile probleme pentru a-i putea înțelege și ajuta și pe alții.

 

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!

PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.

2023-07-20T16:03:00+02:00 16 mai 2016|

3 Comentarii

  1. […] Regresia hipnotică este modalitatea prin care putem accesa aceste amintiri “îngropate”, le putem scoate la lumină, le putem conștientiza și le putem opri din a ne mai afecta viața. […]

  2. […] că a fost cel mai intensiv și comprimat workshop de regresie hipnotică pe care l-am susținut până acum. Deși nu am reușit să ofer tot ce puteam pe acest subiect […]

  3. […] Popa: Care este perspectiva Terapiei Resurselor asupra hipnozei? Se folosește de hipnoză? Se poate face și fără hipnoză? Care este părerea ta […]

Lasa un comentariu

test