Am descoperit această poveste extraordinară chiar în această dimineață! O poveste despre o lume mai bună!
Și am lăcrimat un pic.
De inimă plină, nu de tristețe!
Este vorba de Jayden Hayes un băiețel care și-a pierdut ambii părinți de la o vârstă foarte fragedă!
Acum locuiește cu mătușa sa și, într-o bună zi, și-a dat seama că lumea este mult prea tristă. Nu i-a plăcut acest lucru dar nici nu a stat cu mâinile în sân plângându-se de asta ci s-a pus pe treabă!
A luat o atitudine Pro Activă și s-a pus pe treabă! A vrut o lume mai bună!
A rugat-o pe mătușa sa să îi cumpere mici jucărele și apoi au ieșit în stradă, dăruind aceste jucărele trecătorilor pentru… a-i face să zâmbească!
Acest băiețel a suferit mai mult decât, poate, cei mai mulți dintre noi. Și cu toate acestea, a ALES să aibă viața așa cum își dorește el și nu să se lase dus de ea!
Acest băiețel este de astăzi eroul meu. Unul dintre mulții eroi care mă inspiră, mă ajută să merg mai departe și mă călăuzește pe drumul meu.
Este printre cele mai elocvente exemple de mindset pozitiv, pro activ, de atitudine de învingător!
Acest copil este un exemplu viu că poți schimba viața pe care o duci, chiar și lumea în care trăiești și viața a mii și mii de oameni pe care nu ai să îi întâlnești niciodată, de a căror existență nu ești conștient și cel mai probabil nici nu vei fi vreodată!
Dar totul începe cu TINE! Cu decizia TA de a lua viața de mână și a-i spune: ĂSTA e drumul pe care mergem de acum!
Alege să faci ceva, nu să te plângi!
Să te plângi, este cel mai ușor! Să dai vina pe alții, pe circustanțe, pe familie, religie, cultură, societate, guvern și alte tâmpenii de genul ăsta, este extrem de ușor!
Să te întrebi ce poți face TU, nu este deloc ușor. De aceea, nici nu sunt mulți care o fac!
Mai mult decât atât, să și APLICI și să execuți ceea ce ți-ai propus să faci, ei bine, asta te pune automat în altă categorie de oameni.
Oamenii care își folosesc Puterea Minții, a Sufletului pentru a schima ceva, pentru a construi ceva, pentru a contribui cu ceva la lumea în care trăiesc, pentru a avea cu toții o lume mai bună, ei bine, nu sunt la fel de mulți. Nu încă!
În fiecare clipă din viața ta ALEGI. Chiar și când crezi că nu alegi, de fapt Alegi să NU alegi!
Tu ce alegi să fii? Legumă sau grădinar? Smiorcăit și plângăcios sau zâmbăreț? Perdant sau Învingător?
Folosește cea mai importantă resursă a ta! Puterea Minții, în acord cu inima ta, îți va arăta mereu calea pe care ai de mers!
Întrebarea este: o vei face?
PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Puterea (Minții) crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.
Comentezi?!
Ce bine! Fă-o mai jos în chat-boxul de sub articol
Articol preluat de AICI