Tu Cum Vrei Să-ți Trăiești Moartea?

Acesta este unul dintre acele articole care îți rămân în minte și în suflet cu mult după ce l-ai citit! Pentru mine așa a fost! De aceea m-am hotărât să ți-l ofer și ție! Articolul original îl găsești AICI.

Moartea ne ia întotdeauna prin surprindere! Nu te aștepți la ea. Nimeni nu se așteaptă la ea, chiar și bolnavii în stare terminală sunt luați prin surprindere.

Nu suntem niciodată pregătiți. Nu e niciodată momentul potrivit iar atunci când vine, foarte probabil că mai erau chestii pe care ai fi vrut sau ai fi putut să le faci în viața ta. Sfârșitul ne ia întotdeauna prin surprindere și este unul plin de lacrimi pentru familie, prieten și cei apropiați.

Scenariul morții tatălui meu nu a fost cu mult diferit. De fapt, moartea sa a fost chiar și mai neașteptată. A murit la 27 de ani. Era tânăr. Mult prea tânăr. Dar cancerul nu își alege victimele după vârstă sau orice alte considerente iar eu am aflat ce înseamnă funeralii datorită lui. Aveam 8 ani și jumătate și suficient de mare ca să îi simt lipsa tot restul vieții. Dacă ar fi murit înainte, nu aș mai fi avut amintiri cu el și nu aș fi simțit tristețe sau supărare dar nici nu aș fi avut un tată. Și am avut un tată.

Tatăl meu a fost și ferm și amuzant! Genul de om care îți spune o glumă și apoi te trimite în camera ta pentru că ai făcut o boacănă. Genul de om care mă săruta pe frunte înainte să adorm, un obicei pe care l-am transmis și eu mai departe copiilor mei. Genul de om care mă forța să susțin aceeași echipă de fotbal ca și el și care explica lucrurile mai bine decât mama. Nu ai cum să nu duci dorul unui astfel de tată.

Nu mi-a spus niciodată că va muri. Chiar și atunci când era în patul de spital cu tot felul de tuburi băgate în el, nu a scos un cuvințel. Își făcea planuri pentru anul viitor chiar dacă știa că foarte probabil nu va mai apuca următoarea lună.
Anul viitor am merge la pescuit, am călători și am vizita locuri în care nu am mai fost. Anul viitor va fi unul fantastic! Trăiam amândoi același vis.

Cred, de fapt sunt sigur, că gândea că asta ne aduce noroc. Era un om superstițios. Gândidu-se la viitor era modul său de a vie speranța. Nenorocitul m-a făcut să râd până în ultima clipă. Știa! Nu a vrut să îmi spună. Nu a vrut să mă vadă plângând.

Și, dintr-o dată, anul viitor s-a terminat cu mult înainte să fi început.

Mama m-a luat de la școală și am mers la spital. Doctorul i-a dat vestea cu toată gentilețea pe care nu o mai are după ani și ani în care face acest lucru aproape zilnic. Mama a plâns. Mai avea un pic de speranță care acum a fost spulberată. Am simțit ceva dar nu am știut ce. Nu era o boală obișnuită, una pe care doctorii o rezolvă cu o pastilă sau o injecție?
Te-am urât tată! M-am simțit trădat. Am strigat cu disperare și furie până am realizat că tata nu era acolo ca să mă trimită în camera mea. Am plâns.

Apoi, tata a fost iarăși tată pentru mine. A sosit asistenta medicală, aducând o cutie de pantofi. Cutia era plină de scrisori sigilate și pe fiecare scria ceva. Fiecare plic conținea sfaturi legate de un anumit moment din viața mea. Nu înțelegeam prea bine ce se întâmplă. Asistenta mi-a înmânat o scrisoare, singura care nu era în cutie.
“Tatăl tău mi-a cerut să îți dau această scrisoare. A stat toată săptămâna să scrie aceste scrisori și vrea să le citești, începând cu aceasta.” mi-a zis asistenta, înmânându-mi scrisoarea.

Pe plic scria: După ce nu mai sunt!
Am deschis-o.

“Fiule,
Dacă citești asta înseamnă că am murit. Îmi pare rău. Știam că voi muri.
Nu am vrut să îți spun asta, nu am vrut să te văd plângând.
Ei bine, se pare că am reușit într-un final. Consider că cineva care e pe moarte are voie să fie un pic egoist.
După cum vezi, mai am o grămadă să te învăț. La urma urmei nu știi nici cât praful de pe tobă despre viața asta. De aceea am scris aceste scrisori. Nu ai voie să le deschizi înainte de momentul potrivit OK? Asta este înțelegerea noastră.
Te iubesc. Ai grijă de mama. Tu ești bărbatul în casă acum!

Te iubesc,
Tata

PS: Nu am scris aceste scrisori pentru mama ci pentru tine. Ea a luat mașina!”

Acea cutie a devenit cel mai important lucru din viața mea. I-am spus mamei să nu o deschidă. Acelea erau scrisorile mele și nimeni altcineva nu avea voie să le citească. Știam pe din-afară toate momentele de viață care erau scrise pe plicuri. Dar a trebuit să treacă ceva timp pentru ca fiecare din acele momente să aibă loc. Și am uitat de ea.

Șapte ani mai târziu, ne-am mutat și nu îmi mai aminteam unde am pus cutia. Pur și simplu dispăruse! De obicei nu ne amintim acele lucruri de care nu prea ne pasă. E ca mărunțișul din pantaloni. Dacă ceva se pierde în amintirea ta, nu înseamnă că s-a pierdut de tot însă ci că pentru tine nu mai există.

Așa că viața a continuat. Noul iubit al mamei plus anii mei de pubertate au condus la ceea ce tatăl meu a anticipat cu mult timp înainte. Mama mea a avut mulți iubiți și de fiecare dată am înțeles acest lucru. Nu s-a recăsătorit. Nu știu de ce dar îmi place să cred că tata a fost iubirea vieții ei. Acest nou iubit însă, era praf! Pur și simplu simțeam că se umilește întâlnindu-se cu el. Nu o respecta deloc. Mama merita ceva mult mai bun decât pierde-vară ăsta pe care l-a întâlnit într-un bar.

Chiar și acum îmi amintesc foarte bine palma pe care mi-a dat-o când am rostit cuvândul “bar”. Recunosc, am meritat-o. Am învățat asta ani mai târziu. În clipa aceea, când obrazul încă îmi ardea de la palma primită, mi-am amintit de cutia de pantofi și de scrisori. Mi-am amintit o anumită scrisoare pe care scria: “Când ai cea mai groaznică ceartă cu mama ta.”

Am scotocit toată camera întorcând-o cu fundul în sus ceea ce a condus la încă o palmă. Am găsit cutia într-un geamantan de pe șifonier. Eram în transă. Am căutat printre scrisori și am realizat că am uitat să deschid pe cea intitulată “După primul sărut”. M-am ofticat pe mine pentru asta și am decis că va fi următoarea pe care o voi citi, după ce termin cu cea pe care o căutam. Următoarea la rând, pe care speram să o deschid cât de repede era intitulată “Când nu mai ești virgin”!
În cele din urmă am găsit ce căutam.

Am deschis-o și am citit:
“Acum cere-ți scuze.
Nu știu de ce vă certați și nu știu cine are dreptate. Dar o știu pe mama ta. Așa că scuzele smerite sunt cea mai bună metodă de a rezolva această problemă. Și mă refer aici la cere-scuze-în-genunchi.
Este mama ta puștiule. Te iubește mai mult decât orice pe lume. Știi că a trecut printr-o naștere grea pentru ca ție să îți fie mai ușor? Ai văzut vreodată o femeie născând? Mai ai nevoie de vreo mai mare dovadă de iubire?
Cere-ți scuze. Te va ierta.

Te iubesc,
Tata.”

Tata nu era un mare scriitor. Era funcționar la bancă. Dar cuvintele sale au avut un impact enorm asupra mea. Era cuvinte încărcate de mult mai multă înțelepciune decât cei 14 ani ai mei.

Am fugit la mama în cameră. Plângeam deja când am deschis ușa. S-a întors și s-a uitat la mine. Plângea și ea. Nici nu îmi mai amintesc ce mi-a strigat. Dar îmi amintesc că m-am dus la ea cu scrisoarea în mână. Am luat-o în brațe în timp ce mâinile mele strângeau tare scrisoarea. M-a strâns la piept și am stat astfel împreună în tăcere.

Scrisorile tatălui meu a făcut-o să râdă câteva minute mai târziu. Ne-am împăcat și am vorbit un pic despre el. Mi-a spus despre unele dintre obiceiurile mai ciudate ale tatălui meu, cum ar fi faptul că mânca salam cu căpșuni. Într-un fel simțeam că era acolo cu noi. Eu, mama și o bucățică din tata, o bucățică pe care ne-a lăsat-o prin acea scrisoare. Era bine.

Nu a trecut mult timp până am citit scrisoarea “Când nu mai ești virgin”
“Felicitări fiule.
Nu-ți face griji, va fi din ce în ce mai bine în timp. Întotdeauna e varză la început! Eu am început cu o femeie urâtă. Care era și prostituată.
Cea mai mare teamă a mea este că o vei întreba pe mama ta ce este virginitatea după ce citești această scrisoare. Sau, și mai rău, să citești ce am scris fără să știi ce înseamnă să o iei la mână (știi ce înseamnă nu?). Dar asta nu mai treaba mea.

Te iubesc,
Tata”

Tata m-a urmărit toată viața. Era cu mine chair dacă nu era lângă mine. Cuvintele sale aveau un efect pe care nimeni altcineva nu a reușit să îl aibă: îmi dădeau puterea să depășesc nenumăratele momente dificile din viața mea. Cumva găsea mereu o modalitate de mă face să zâmbesc atunci când lucrurile nu erau tocmai roze.

“Când te Căsătorești” m-a emoționat foarte tare. Dar nu atât de mult ca “Atunci când devii Părinte”
“Acum vei înțelege ce înseamnă dragostea adevărată fiule. Vei realiza cât de mult o iubești (pe soția ta) dar adevărata dragoste este ceea ce simți pentru mogâldeața aia mică. Nu știu dacă este băiat sau fată. Eu sunt doar un înțepenit în pământ acum, nu ghicitor în stele.
Distrează-te! Este minunat! Timpul va zbura ca vântul și ca gândul de-acum așa că să faci bine să fii prezent. Nu pierde nici o clipă pentru că nu se mai întorc. Schimbă scutece, spală copilul, fii un model pentru acest copil. Cred că ai tot ce-ți trebuie pentru a fi un părinte excelent, așa ca mine.”

Cea mai dureroasă scrisoare pe care a scris-o a fost și cea mai scurtă dintre toate. Deși a scris doar patru cuvinte, sunt convins că a suferit la fel de mult ca și mine atunci când am trecut prin acel moment. Mi-a trebuit ceva timp dar în cele din urmă am deschis plicul “Când mama ta nu mai este.”

“Este a mea acum”.

O glumă. Un clovn trist, ascunzându-și tristețea în spatele unui zâmbet de vopsea. A fost singura scrisoare care nu m-a făcut să zâmbesc și motivul este evident.

Mi-am ținut mereu înțelegerea cu tatăl meu. Nu am citit nici o scrisoare înainte de timp. Cu excepția celei intitulate “Când realizezi că ești homosexual”. Din moment ce mi-am dat seama că nu voi avea de ce să citesc această scrisoare, m-am decis să o deschid. Apropos, a fost una dintre cele mai amuzante.
“Ce pot să zic? Mă bucur că sunt mort.
Acum, lăsând gluma la o parte, fiind pe jumătate mort m-a făcut să îmi dau seama că ne pasă prea mult de lucruri care nu contează chiar așa mult. Crezi că asta schimbă ceva fiule?
Nu fii fraier. Fii fericit.”

Mereu eram nerăbdător pentru următorul moment, următoarea scrisoare, următoarea lecție pe care urma să mi-o predea tatăl meu.
Este uimitor ce poate un tânăr de 27 de ani să învețe un om de 85 de ani ca mine.

Acum, că stau în patul de spital, cu tuburi prin nas și prin gât, mulțumită acestui cancer nenorocit, îmi plimb degetele pe hârtia învechită a singurei scrisori pe care încă nu am deschis-o. De-abia se deslușește scrisul de pe plic: “Când ți-a sosit ceasul”.

Nu vreau să o citesc. Mi-e frică Nu vreau să cred că mi se apropie clipa. E vorba de speranță știi? Nimeni nu crede că va muri.

Trag aer adânc și deschid plicul.

“Salutări fiule
Sper că ești un om în vârstă acum.
Știi, această scrisoare a fost cea mai ușoară de scris și a fost prima pe care am scris-o. A fost scrisoarea care m-a eliberat de durerea pierderii tale. Cred că mintea este mult mai clară când ești atât de aproape de sfârșit. Este mai ușor să vorbești despre asta.

În ultimele mele zile pe aici, m-am gândit la viața pe care am avut-o. A fost una scurtă dar una foarte fericită. Am fost tatăl tău și soțul mamei tale. Ce aș fi putut să îmi doresc mai mult? Mi-a dat o stare de pace prfoundă. Acum fă și tu la fel.
Sfatul meu pentru tine: nu trebuie să-ți fie teamă.
PS: Mi-e dor de tine.”

Moartea poate fi un final trist al vieții sau, poate fi un nou început. Ține de tine cum vrei să faci acest “ultim pas”, cum și ce vrei să lași în urmă.
Moartea poate fi folosită drept cel mai puternic motivator al vieții. Viața nu poate exista fără moarte. Și vice-versa. Astfel, în loc să ne temem de moarte, putem să ne folosim de ea pentru a trăi viața din plin, cu bucurie, cu încântare, cu fericire, cu împlinire!

Tu cum vrei să-ți trăiești moartea?
Ai ceva de adăugat?
Excelent! Fă-o mai jos în chat-boxul de sub articol

PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Puterea (Minții) crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.

2015-10-24T12:17:45+02:00 24 octombrie 2015|

Lasa un comentariu