Abilitatea creierului nostru de a procesa informaţia şi de a se adapta eficient depinde de un număr de factori, inclusiv gene, nutriţie şi experienţele vieţii. Aceste experienţe de viaţă exercită anumită influenţă asupra creierului în timpul unor perioade sensibile, când majoritatea muşchilor noştri cei mai importanţi trec, cel mai probabil, prin remodelări fizice, chimice şi funcţionale.

Conform lui Tara Swart, neurolog şi conferenţiar la MIT, “cele două vârste teribile” şi anii turbulenţi ai adolescenţei au loc atunci când conexiunile din creier sunt cele mai maleabile. Ca rezultat, pot avea loc experienţe traumatice în acele perioade de timp, ce pot modifica activitatea din creier pentru ca într-un final să modifice expresii genetice – uneori pentru totdeauna.

“Cele două vârste teribile”

În primii 2 ani de viaţă, creierul se dezvoltă într-un ritm rapid. Cu toate acestea, în jurul celui de-al doilea an, are loc ceva important – bebeluşii încep să vorbească.
În plus, copii încep să meargă – aşadar, dintr-un punct de vedere fizic, acest lucru este şi o mare reuşită pentru creier.

“Prima oară începem să înţelegem vorbirea, apoi să articulăm noi înşine cuvinte, iar ceea ce are loc în creier atunci este cu adevărat o treabă complexă”. – Tara Swart

Cu atât de multe schimbări importante care au loc în creier într-un timp atât de scurt, trauma emoţională sau fizică poate cauza întreruperi însemnate asupra dezvoltării neuronale. Chiar dacă nu vei avea amintiri cu întreruperile (majoritatea oamenilor nu-şi pot aminti prea multe înainte de vârsta de 5 ani), orice fel de eveniment traumatic – fie că este abuz, neglijare, sănătate precară sau separarea de cei dragi – pot duce la un comportament de durată, precum şi deficienţe cognitive mai târziu în viaţă, avertizează Swart.

Pentru a-şi demonstra punctul de vedere, Swart trimite la numeroase studii făcute asupra orfanilor din România în timpul anilor 1980 şi 1990. Când a căzut regimul sistemul comunist de la putere, s-a instalat un declin economic asupra întregii regiuni, iar la acel moment se aflau 100.000 de copii în instituţii guvernamentale dure şi aglomerate.

“Copii erau bine îmbrăcaţi, hrăniţi, spălaţi, dar din anumite motive – unul fiind că oamenii nu doreau să împrăştie bacterii – nu au fost niciodată alintaţi, după cum nimeni nu s-a jucat cu ei. Există multe dovezi conform cărora acei copii au crescut cu anumite probleme de sănătate mentală, precum şi dificultăţi de a ţine de un loc de muncă sau de a sta într-o relaţie. Atunci când a devenit posibilă scanarea creierului, au făcut asta pe creierele acelor copii, care ajunseseră deja adulţi, iar acestea au demonstrat că aveau probleme la sistemul limbic, acea parte a creierului care controlează emoţiile de bază.” explică Swart.

Pe scurt, abilitatea noastră de a ne menţine aptitudinile sociale potrivite şi de a ne dezvolta simţul empatic depinde în mare parte de afecţiunea fizică, de contactul vizual şi de momentele de joacă de la acea vârstă fragedă. Chiar şi un lucru simplu, cum ar fi observarea expresiilor faciale şi înţelegerea a ceea ce înseamnă acestea sunt strâns legate de bunăstarea ta ca şi copil care abia începe să umble.

Cercetarea a mai descoperit faptul că creierele micuților orfani din România au arătat o activitate craniană observabil mai scăzută şi erau mai mici din punct de vedere fizic decât media celor de vârsta lor. Ca rezultat, cercetătorii au ajuns la concluzia că acei copii adoptaţi de cămine iubitoare până la vârsta de 2 ani au mai multe şanse de a-şi reveni dintr-o traumă emoţională severă sau tulburări.

Anii Adolescenţei cu Trauma

Până să ajungi la vârsta adolescenţei, în mod normal creierul a ajuns deja la greutatea de adult, de aproximativ 1,36 kg. În jurul acestei vârste, creierul începe să elimine sau să “taie” conexiunile fragile şi căile neuronale nefolosite.

Procesul este asemănător cu felul în care taie cineva grădina – tai crengile uscate pentru a permite altor plante să înflorească.
În această perioadă, lobii frontali ai creierului, în special cortexul prefrontal, au parte de activitate crescută şi, pentru prima oară, creierul este capabil să compare şi să analizeze mai multe concepte complexe în acelaşi timp. Asemănător cu felul în care învaţă un bebeluş să vorbească, această perioadă din viaţa adolescentului este marcată de nevoia în creştere de abilităţi de comunicare avansate şi maturitate emoţională.

“La acea vârstă, încep să înţeleagă mai multe despre relaţiile sociale şi politică. Este cu adevărat sofisticat”, a adăugat Swart.

Toată această activitate craniană este de asemenea un motiv major pentru care adolescenţii au nevoie de mult somn.

Cercetarea lui Swart se potriveşte perfect cu eforturile multor altor oameni de ştiinţă care au petrecut decenii încercând să înţeleagă felul cum se dezvoltă creierul, şi când. Începutul RMN-urilor şi a altor tehnologii de scanare a creierului au ajutat la grăbirea cercetării, dar oamenii de ştiinţă încă încearcă să-şi dea seama exact de ceea ce face fiecare parte a creierului.

Cu toate acestea, ceea ce devine din ce în ce mai sigur este importanţă stabilităţii şi a siguranţei în dezvoltarea umană, iar o astfel de stabilitate se leagă de funcţia cognitivă. La orice moment în timp, o singură întrerupere majoră are abilitatea de a irosi activitatea complicată a creierului nostru. Este posibil să nu înţelegem cu adevărat cum aceste evenimente ne afectează viaţa decât mult mai târziu – motiv pentru care eforturile de a dezlega secretele lucrării interne a creierului rămân atât de vitale.

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale si apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!