Tratament pentru Stresul Post Traumatic – 3

Tehnica Rewind – Interviu Video cu Dr. David C. Muss – Partea A Treia

Atunci când te confrunți cu un eveniment periculos, amenințător, sistemul nervos răspunde prin declanșarea bine cunoscutului răspuns “luptă sau fugi”, sau prin “congelare” – pierderea simțurilor și a capacității de a răspunde în vreun fel în acel moment. După ce pericolul trece, corpul își revine de obicei la normal, însă urmele evenimentului traumatic rămân întipărite în mintea noastră. Dacă rămâi blocat în amintiri dureroase, coșmaruri, vulnerabilitate, iritabilitate, ai putea suferi de o tulburare legată de stresul post traumatic.

Este important să înțelegi că oricare ar fi dimensiunea evenimentul traumatic, dacă continuă să te urmărească și să îți provoace momente de stres, nesiguranță, teamă, ai posibilitatea să îți recâștigi controlul asupra vieții tale.

Există numeroase terapii pentru tratarea tulburării stresului post traumatic, de obicei de lungă durată și cu implicații psihologice dureroase, și doar una simplă, rapidă, cu o eficiență demonstrată în 85% din cazurile în care a fost folosită.

Asociaţia Română de Hipnoză l-a invitat pe Dr. David C Muss, creatorul Tehnicii Rewind, în România pe 04 februarie 2017 pentru un training unic de Formare și Certificare în Tehnica Rewind.

Am avut bucuria să realizez și un interviu cu Dr. Muss înainte de venirea sa în România pentru a putea înțelege direct de la sursă cum funcționează și de ce este atât de eficientă Tehnica Rewind.

Prima parte a interviului o găsești AICI.

A doua parte a interviului o poți urmări AICI.

Continuăm acum cu partea a treia…
(pentru subtirare dă click pe CC în coltul din dreapta jos al video)

Transcrierea Interviului Video cu Dr. David Muss despre Tehnica Rewind – Partea 3

Dr. David C Muss: Este interesant că la aceste workshop-uri mulţi oameni spune despre alţii cât de multe traume pot avea în jurul lor.Pentru că mulţi cred că dacă Stresul Post Traumatic a apărut din armată şi din război, are legătură doar cu războiul…

Practic, orice individ are câte ceva care îl deranjează…dacă o poate controla, este minunat…

Dar dacă îi afectează viaţa de zi cu zi, cum ar fi, de exemplu, am tratat o femeie care şi-a văzut copilul murind la vârsta de 3 ani. A înghiţit ceva, s-a sufocat şi a murit. Acest lucru s-a întâmplat acum 10 ani. Nu reușea să mai fie drăguţă cu ceilalţi copii, nu îi putea hrăni, nu se putea uita la TV, nu putea asculta radio, nu voia să socializeze cu nimeni. A avut doar o sesiune cu mine, iar acum îşi hrănşte copilul şi este fericită. Aşadar, trauma există peste tot.

Eugen Popa: Excelent. Ei bine, cred că am obţinut destul de multă informaţie şi sunt încântat că am purtat această mică discuţie. Ai vrea să adaugi ceva, pe lângă întrebările puse de mine? Ar trebui ca oamenii să mai ştie altceva despre Tehnica Rewind?

Dr. David C Muss: Oamenii chiar mă întreabă în mod constant ‘Ok, acest lucru este bun pentru o traumă, dar ce se întâmplă cu oamenii care trec prin mai multe traume?’
Aşadar, aceasta este o întrebare pe care o dezbatem, răspunsul este Da, poate fi folosită pentru mai multe traume. Un alt avantaj al acestei tehnici este că poate fi folosită pentru grupuri.
Asta am făcut în Rwanda, am tratat 20 de oameni în grup.

Eugen Popa: Wow!

Stresul Post Traumatic

Dr. David C Muss: În limba lor, cu ajutorul unui traducător şi am avut 85% rată de succes într-o singură sesiune. 85% din ei sufereau de efectele genocidului. Acesta ar mai fi fost un lucru de spus în plus…

Este o altă întrebare importantă, adresată la momentul potrivit.

Dacă, să spunem, în timpul sesiunii, clientul este traumatizat, cineva spune ‘Nu pot face asta’

Nu îi poţi trimite acasă, trebuie să termini acel tratament, în acea zi.

Eugen Popa: Pentru binele lor, da.

Dr. David C Muss: Apoi, după tratament menţinem legătura timp de 2 săptămâni şi dacă mai este ceva de rezolvat mai facem o ultimă şedinţă. Apoi se încheie.

Eugen Popa: O ultimă şedinţă?

Dr.David C Muss: Da, pentru că nu vrei ca oamenii să creadă că de fiecare dată când merg la tipul ăsta face acelaşi lucru, vreau să spun “Fie o obţin, fie nu.”
Cu 95% din ei o obţin. Copii începând cu vârsta de 4 ani până la 80 o obţin.

Eugen Popa: Îmi place ideea cu copii de 80 de ani.

Dr.David C Muss: Sunt copii buni, da.

Eugen Popa: În mod normal, când vine cineva pentru o sesiune, cât de mult durează sesiunea? 2 minute?

Dr. David C Muss: Ei, bine, am avut oameni care s-au întrebat cum o să ne câştigăm pâinea dacă este atât de rapidă? În primul rând, poate că îţi place să practici aşa cum ai făcut-o întotdeauna, dar dacă chiar identifici cauza şi efectul…trebuie, din punct de vedere etic, acum că ştii adevărul, trebuie să-l tratezi. Ceea ce poţi face, chiar de la prima prezentare este să aflii istoricul, să completezi un chestionar, le explici ce îți dorești să obţii, iar apoi le poţi spune să vină săptămâna viitoare pentru a aplica tehnica.

Următoarea săptămână te asiguri că au înţeles-o şi o vei face – asta îţi va lua cel mult jumătate de oră. Apoi le spui ce se poate întâmpla odată ajunşi acasă, la ce să se aştepte.
Apoi, după o săptămână vei vedea ce mai fac…dacă nu o duc prea bine. Ce se întâmplă de obicei este fie fac foarte bine primele zile după ședință, apoi trece efectul şi trebuie să le spui asta, fie se simt minunat pe tot parcursul.

Dacă nu se simt bine, atunci reface toată treaba, să vedem ce putem face, să vedem unde ar fi putut să meargă greşit, iar apoi facem tehnica din nou. Următoarea săptămână când revin se vor simţi ok.

Bineînţeles, ei abia atunci spun ‘Trebuie să scăpăm şi de cea de-a doua problemă pe care o am’
Şi atunci începi din nou şi rezolvi cea de-a doua problemă, nu este nevoie să explici, poţi să începi direct s-o faci.

Eugen Popa: Cum ai defini trauma?

Dr. David C Muss: Ei bine, trauma, cum îmi place mie s-o văd, este/sunt un eveniment/evenimente care au avut loc , în care fie ţi-a fost ameninţată viaţa, fie eşti complet neputincios cu orice este în jurul tău, nu o poţi controla, eşti aşadar abuzat, ameninţat, viaţa îţi poate fi sau nu în pericol, dar nu au niciun fel de control asupra a ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Există traumă şi pentru cei aflaţi în căutare. Ai putea traversa strada şi să vezi o bătrânică ucisă de o maşină şi ai putea suferi traume. Spre exemplu, ieri a fost o doamnă a cărei fiice a avut un accident de maşină, a fost lovită de o maşină cu 120 mile pe oră, din spate, maşina a fost aruncată peste autostradă. Ea a auzit asta şi s-a gândit că i-a murit fiica.
Dar fiica este în viaţă…Aşadar, există acest fel de gândire, iar oamenii aud poveşti aşa că, dintr-odată au început să le creeze în mintea lor. Aşa că toţi aceşti oameni trebuie să fie trataţi un pic diferit, ceea ce, evident, predau eu. Asta e tot ceea ce faci şi este uimitor.

Eugen Popa: Ok, ai spune că tehnica Rewind are de-a face cu cauza sau cu efectul?

Dr. David C Muss: Este singurul tratament care face faţă cauzei. Elimini cauza…dacă este un copac, nu începi să tai crengile, ci rădăcina.

Eugen Popa: Da, acesta este şi motivul pentru care îmi place să vorbesc cu oamenii despre astfel de lucruri, nu căuta fructele, caută rădăcina.

Dr. David C Muss: Exact. Pentru că asta fac americanii, rezolvă doar efectele, folosesc CBT, EMDR, încearcă să te ajute să faci faţă simptomelor. Nu le pot opri, pentru că ele nu ajung la rădăcină.

Eugen Popa: Da, se învârt în cerc.

Dr. David C Muss: Când le spun oamenilor că le pot opri coşmarurile chiar acum, sună cumva incredibil şi, Slavă Domnului, nu mai sunt doar eu cel care zice asta, există atâția membrii.

Eugen Popa: Nu ştiu dacă poţi da un număr, dar cu câţi oameni ai zice că ai lucrat în ultimii 25 de ani, de când ai început să folosești această metodă?

Dr.David C Muss: Câţi pacienţi? Poate o mie, nu ştiu. Ceva de genul.

Eugen Popa: David, mulţumesc foarte mult pentru timpul acordat, acestea au fost toate întrebările mele, din nou, dacă este ceva ce ai vrea să adaugi, te rog. Dacă nu, de-abia aşteptăm să ne vedem aici în România, în carne şi oase.

Dr. David C Muss: Şi eu.

Eugen Popa: Ai şi ceva piele, nu?

Dr. David C Muss: Un pic, da.

Eugen Popa: Aşadar, o să avem un workshop cu tehnica Rewind în Bucureşti, pe 4 Februarie 2017, dacă doriţi să participaţi,
citiţi descrierea de sub video şi ne vedem acolo
Aşadar, David mulţumesc mult din nou şi ne vedem în câteva luni!

Dr. David C Muss: Ne vedem acolo!

Eugen Popa: Mulţumesc!

 

Cum poți ajuta oamenii să scape de Stresul Post Traumatic?

Participă la Trainingul de Formare și Certificare Internațională în Tehnica Rewind și învață cum să ajuți oamenii să scape de Stresul Post Traumatic și astfel să se bucure de o viață minunată, fericită.
Click

AICI

pentru înscriere!

Sper că ți-a plăcut acest articol și interviu.
Iată ce poți face acum:
1) Abonează-te la newsletter și primești astfel mereu informații de calitate!
2) Spread the Dragostea! 🙂 Dă și altora să citească, distribuie mai departe!

Ai întrebări despre Tehnica Rewind? Vrei să afli mai multe? Vrei să îți exprimi opinia despre ce am discutat în acest interviu?
Scrie-ne gândurile tale în chatboxul de mai jos!

2023-07-15T19:04:30+02:00 30 ianuarie 2017|

3 Comentarii

  1. […] este cel mai adesea asociată cu războiul sau conflictele militare, Tulburarea de Stresul Post Traumatic poate surveni în urma oricărei situații traumatizante care ne impactează direct sau indirect. […]

  2. […] de mulţi ani, anxietăţile severe şi mai ales tulburarea de stres post traumatic au fost considerate tratabile doar prin terapie de lungă durată, expunere dureroasă prin […]

  3. […] una dintre cele mai eficiente metode de rezolvare rapidă a cazurilor de atac de panică, fobii, Stres Post Traumatic și emoții puternice! Această tehnică a fost creată inițial de către Dr. David Muss din Marea […]

Lasa un comentariu

test