Test de Inteligență Emoțională

„Poartă-te cu alții așa cum ai vrea să se poarte ei cu tine.”
Daniel Goleman

Mult timp IQ-ul (inteligența cognitivă ) a fost considerat singurul determinant al inteligenței și al succesului  în viață. O persoană cu un IQ ridicat părea predestinată să realizeze lucruri minunate în munca și în viața sa personală.

Cu toate acestea, toții avem prieteni care s-au descurcat excepțional de bine în școală și au studiat din greu în fiecare moment liber pe care l-au avut, dar care  nu au reușit nici să-și găsească un job de invidiat și nici să aibă cele mai fericite relații cu prietenii, familia sau în iubire. Și asta pentru că inteligența la învățătură nu te pregătește pentru multitudinea și varietatea de situații cu care te vei întâlni în viață.

Psihologia modernă o recunoaște deja de două decenii, de când Daniel Goleman a popularizat termenul de inteligență emoțională: un IQ ridicat nu este o garanție a prosperității, prestigiului sau fericirii în viață atât timp cât ignori aptitudinile de a-ți gestiona emoțiile.

“Este important să înțelegem că inteligența emoțională nu este opusul inteligenței, nu este trimful inimii asupra capului – este intersecția unică dintre cele două”

David Caruso

 

Ce este Inteligența Emoțională?

 

Inteligenta emoțională reprezintă, pe de o parte, capacitatea de a identifica, de a înțelege, de a accepta propriile emoții și de a le exprima într-un mod cât mai sănătos și controlat, iar pe de altă parte reprezintă aptitudinea de a percepe și de a interpreta corect emoțiile celor din jur.

Cei 5 stâlpi ai  inteligenței emoționale:

  1. Cunoașterea emoțiilor personale. Conștientizarea de sine – recunoșterea unui sentiment atunci când apare – este piatra de temelie a inteligenței emoționale.
  2. Gestionarea emoțiilor. Stăpânirea emoțiilor în așa fel încât să fie cele mai potrivite reprezintă capacitatea de a construi conștientizarea de sine.  Cei care nu reușeșc să se stăpânească sunt confruntați permanent cu dezamăgiri, în timp ce aceia care excelează în asceastă direcție se pot reechilibra mult mai rapid în urma obstacolelor și necazurilor în viață.
  3. Motivarea de sine. Punerea emoțiilor în serviciul unui scop este absolut esențial pentru a-i acorda atenția cuvenită, pentru motivarea de sine, pentru stăpânire și creativitate.
  4. Recunoașterea emoțiilor în ceilalți. Empatia, o altă capacitatea care se clădește pe baza conștientizării de sine emoționale, este fundamentul “capacității de înțelegere a celorlalți”.
  5. Manevrarea relațiilor. Arta de a stabili relații înseamnă în mare parte capacitatea de a gestiona emoțiile celorlați.

 

Mai jos este un test de inteligență emoțională adaptat după Daniel Goleman care te va ajuta să-ți faci o idee unde te situezi la nivelul inteligenței emoționale.

 

Test Inteligență emoțională

 

Îți prezint în continuare zece situaţii (scenarii) în care se poate afla orice om. Imaginează-ți că te afli în situaţiile respective şi alege răspunsul în funcție de cum ai proceda în mod concret.

Vei avea patru variante de răspuns pentru fiecare situație. Poți alege un singur răspuns, cel  care exprimă prima acțiune/reacție pentru fiecare situație.

Să începem…

 

  1. Ești într-un avion care intră brusc într-o zonă de turbulenţă şi începe să se balanseze puternic într-o parte şi alta. Ce faci?
  1. Continui să citești sau să te uiți la film, dând puţină atenţie turbulenţei.
  2. Te îngrijorezi, urmărești stewardesa şi citești fişa cu instrucţiuni în caz de pericol.
  3. Câte puţin din a şi b.
  4. Nu observi nimic.

 

  1. Mergi în parc cu un grup de copii de 4 ani. O fetiţă începe să plângă deoarece ceilalţi nu vor să se joace cu ea. Ce faci?
  1. Nu te amesteci, lași copiii să rezolve singuri problema.
  2. Vorbești cu ea şi o ajuți să găsească o modalitate de a-i face pe ceilalţi să se joace cu ea
  3. Îi spui cu o voce blândă să nu plângă.
  4. Încerci să-i distragi atenţia şi îi arăți câteva lucruri cu care se poate juca.

 

      3. Imaginează-ți că ești student şi vrei să obţii o medie mare pentru bursă. Ai constatat că una dintre note îți scade media. Ce faci?

  1. Îți faci un plan special pentru a-ți îmbunătăţi nota la cursul respectiv, fiind hotărât să urmezi planul
  2. Îți propui ca în viitor să iei note mai bune la acest curs
  3. Consideri că nu contează mult ceea ce ai făcut la acest curs şi te concentrezi asupra altor cursuri la care notele tale sunt mai mari
  4. Mergi la profesor şi încerci să discuți cu el obţinerea unei note mai mari.

 

  1. Imaginează-ți că ești agent de vânzări şi suni la clienţi pentru prospectare. 15 persoane la rând ți-au închis telefonul şi ești descurajat. Ce faci?
  1. Îți spui „ajunge pentru azi”, sperând că vei avea mai mult noroc mâine
  2. Îți evaluezi aptitudinile care, poate, subminează abilitatea ta de a face vânzări
  3. Încerci ceva nou la următorul apel telefonic şi te străduiești să nu te blochezi
  4. Găsești altceva de lucru

 

     5.  Ești managerul unei organizaţii care încearcă să încurajeze respectul pentru diversitatea etnică şi rasială. Surprinzi pe cineva spunând un banc rasist. Ce faci?

  1. Nu-l iei în seamă – este doar o glumă
  2. Chemi persoana respectivă în biroul tău pentru a-i face observaţie
  3. Vorbești în faţă, pe loc, spunând că asemenea glume sunt nepotrivite şi nu vor fi tolerate în cadrul organizației
  4. Îi sugerezi persoanei care a spus gluma să urmeze un program de dezvoltare personală

 

  1. Încerci să calmezi un prieten înfuriat pe un şofer care i-a tăiat periculos calea. Cum faci?
  1. Îi spui să uite evenimentul pentru că nu a păţit nimic
  2. Încerci să-i distragi atenţia de la acest eveniment vorbindu-i despre lucrurile care îi plac foarte mult sau care îl interesează
  3. Îi dai dreptate, considerând, la fel ca şi el, că celălalt i-a pus în pericol viaţa
  4. Îi spui că şi ție ți s-a întâmplat ceva asemănător în trecut și te-ai simțit la fel de furios, dar apoi ți-ai dat seama că, după cum conduce, celălalt şofer se află de fapt în pericol.

 

  1. Tu şi partenerul de viaţă ați intrat într-o discuţie aprinsă, care a devenit foarte repede un schimb dur de replici și ţipete. Sunteţi amândoi furioşi şi, în focul furiei, recurgeţi la atacuri personale pe care într-adevăr nu le înţelegeţi, dar le continuaţi. Care este cel mai bun lucru pe care îl poți face?
  1. Iei o pauză de 20 de minute şi apoi reiei discuţia
  2. Oprești cearta de îndată, pentru că nu contează ce spune partenerul tău
  3. Spui că îți pare rău şi îi ceri partenerului să îşi ceară la rândul său iertare
  4. Te oprești un moment, îți aduni gândurile şi, apoi îți spui punctul de vedere.

 

  1. Imaginează-ți că ai fost numit şeful unei noi echipe care încearcă să găsească o soluţie creativă la o problemă sâcâitoare de serviciu. Care este primul lucru pe care îl faci?
  1. Notezi paşii necesari pentru rezolvarea rapidă şi eficientă a problemei
  2. Ceri oamenilor să-şi facă timp pentru a se cunoaşte mai bine între ei
  3. Începi prin a cere fiecărei persoane idei privind rezolvarea problemei, cât timp ideile sunt proaspete
  4. Începi printr-o şedinţă de brainstorming, încurajând pe fiecare să spună orice idee îi vine în minte, indiferent cât de „fantastică” pare.

 

  1. Fiul tău este extrem de timid şi este foarte sensibil şi un pic înfricoşat de locurile şi oamenii străini, de când s-a născut. Ce faci?
  1. Accepți că are un temperament sfios, timid şi cauți căi de a-l proteja de situaţii care să-l tulbure
  2. Îl duci la un psiholog pentru copii
  3. Îl expui intenţionat la mai mulţi oameni şi în locuri străine, astfel încât să-şi poată înfrânge frica
  4. Organizezi o serie neîntreruptă de experienţe care să-l înveţe pe copil să ia treptat contact cu oameni şi cu situaţii noi.

 

  1. De mulţi ani îți dorești să reîncepi să practici un sport pe care l-ai încercat şi în copilărie, iar acum pentru distracţie, în sfârşit, te-ai hotărât să începi. Vrei să îți folosești cât mai eficient timpul. Ce faci?
  1. Te limitezi la timpul strict de exerciţiu în fiecare zi
  2. Alegi exerciţii care îți forţează mai mult abilitățile (care ți se par mai grele)
  3. Exersezi numai când, în mod real, ai timp la dispoziţie
  4. Încerci exerciţii care sunt cu mult peste abilităţile tale

 

Modul de notare şi interpretare a răspunsurilor

In tabel găsești numărul de puncte pentru răspunsurile la fiecare situație. Dacă răspunsul tău nu are punctaj, atunci acesta este 0.

 

Se adună punctele la cele 10 răspunsuri.

 

  • 100:  SUB MEDIE
  • 100‑150:  MEDIE
  • peste 150: PESTE MEDIE
  • 200: EXCEPŢIONAL

 

Ai propriile tehnici mentale pentru dezvoltarea inteligenței emoționale? Ai găsit o abordare care să funcționeze pentru tine?

2019-09-20T11:15:41+02:00 20 septembrie 2019|

Lasa un comentariu