Terapia Subliminală – Seminar Practic Intensiv – 19.09.2015

Seminarul Practic Intensiv de Terapia Subliminală care a avut loc pe 19 Septembrie la București a marcat o nouă bornă în cadrul programelor susținute până acum. Împreună cu Angela Nuțu și cu ajutorul lui Rodica Radu am susținut un Seminar Intensiv de 1 zi în care am explicat, demonstrat și practic Terapia Subliminală în fața a 38 de persoane.
Aceste este un nou record pentru noi, atât ca număr de persoane cât și prin faptul că a fost primul training de acest gen care a fost transmis și LIVE Online prin internet, astfel încât au putut participa și persoane din Italia și Belgia.

A fost un training intens și foarte consistent atât din punct de vedere al informației cât și al practicii și demonstrațiilor!

Aveți mai jos imagini de la acest Seminar Practic Intensiv cât și câteva dintre aprecierile participanților.

 

Testimoniale

Din punctul meu de vedere totul a fost la superlariv! Sigur că îl recomand prietenilor și colegilor.

Psih. Camelia M.

Program bun, traineri buni, naturalețe, sinceritate, omenie, o frumusțe ce-am vazut…
Informație interesantă, stimulatoare, mai am de citit, de gandit, să termin de vizionat DVD-urile și-apoi să încep să practic frumusețea asta cu folos pentru om…
Cu drag recomand trainingul vostru tuturor oamenilor, au numai de castigat din participare. Văd ce nu se vede des: frumusețe, sinceritate, dorința de cunoastere și de-a face bine puse, în acțiune.

Emil M.

A fost bine alcătuit și gestionat, închegat, continuu iar trainerii au fost apropiați, calzi, deschiși. Totul a fost limpede si ușor de înțeles, și s-a creat o atmosfera plăcută, destinsă.
Efectul,cel putin asupra mea a fost exceptional. Am plecat încarcată cu emoții pozitive, adică un suflet plin de bucurie pe care am daruit-o celorlalti din jurul meu!
Ce le-as spune altora? Haideți și voi pentru ca MERITĂ!

Laurenția M.

În primul rând am fost foarte plăcut impresionată de atmosfera caldă, apropiată, prietenoasă, pe care au creat-o cei doi traineri, Angela Nuțu și Eugen Popa, în sală de curs.
Au fost informații deosebit de valoroase pentru mine, atât cele teoretice cât și cele practice. îmi aduc aminte că la informațiile teoretice nici nu clipeam, ca nu cumva să pierd vreun cuvânt. Cât despre practică, am constatat că, într-adevăr, e o tehnică ușor de făcut, flexibilă, care odată ce ți-ai însușit pașii descriși la prezentare, poți să o ”personalizezi” după cum îți place. ține de abilitatea fiecăruia de cum reușește să lucreze cu clientul său.

Cristina Z.

 

Vrei să afli mai multe despre Terapia Subliminală? Vino la următoarea Prezentare Gratuită sau cumpără chiar acum Cartea Terapia Subliminală sau DVD cu Workshopul susținut de Dr Edwin Yager în România in Decembrie 2014.
Pentru a obține Cartea acum, click AICI.
Pentru a obține DVD-urile cu Workshopul de Terapia Subliminală, click AICI

PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Puterea (Minții) crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.
Comentezi?!
Ce bine! Fă-o mai jos în chat-boxul de sub articol

2015-09-22T22:23:53+00:00 22 septembrie 2015|