Poți Să-ți Pui Pofta-n Cui?

Se pare există multe necunoscute când vine vorba de dorințele culinare și apetitul fiecăruia. Dacă luăm la bani mărunți motivele pentru care alegem un anumit aliment ne poate ajuta să mâncăm mai bine, mai sănătos și mai curat.
Poți Să-ți Pui Pofta-n Cui? - placinta-cu-branza Să luăm următorul exemplu: tocmai ai terminat o masă sănătoasă, bogată în fibre și nutrienți și te simți plin atât fizic cât și emoțional și totuși…. plăcintele alea de pe birou îți fac cu ochiul mai languros decât o divă în plină manifestare.. Nu poți să-ți iei gândul de la ele oricât de tare te-ai chinui. Mirosul acela dulce, de plăcinte proaspăt scoase de la cuptor care face ca gura ta să se transforme instant în cascada Niagara și știi că nu vei putea să îți iei gândul de la ele tot restul zilei până nu te înfrupți cu poftă din ele!

La un nivel bazal, relația noastră cu hrana e una simplă – impulsurile dintre creier și stomac ne semnalează când sunt înfometați și când ne este foame. Dar experiența ne arată că dorința de a mânca este mult mai încâlcită și irațională de atât. O parte importantă a acestui proces este atribuită sistemului de recompensă, acea senzație de plăcere mediată de creier pe care o resimțim când mâncăm ceva bogat în calorii cum ar fi plăcinta aia aburindă. Unii chiar au asemănat această reacție cu aceea pe care un dependent le are față de droguri.

Dar știm că atât stomacul cât și bacteriile, virușii și microbii care sălășuiesc în el ne manipulează dorințele ceea ce alegerile alimentare și ca acestea sunt mult mai complexe atunci când vine vorba de hrana pe care o ingerăm. Poftele pot fi chiar contagioase (pe bune!). Practic, când vine vorba de controlul poftelor, nu suntem chiar atât de în control pe cât ne-ar plăcea să credem!

“Oamenii cred că au mult mai mult control asupra poftelor noastre decât au de fapt. Se întâmplă foarte multe lucruri “în spatele cortinei” și asta îngreunează foarte mult controlul pe care am dori să îl avem,” spune Tony Goldstone, un endocrinolog de la Colegiul Imperial din Londra.

Chiar și-așa, cunoașterea este superioară ignoranței și, știind care sunt elementele care contribuie la poftele noastre, acest lucru ne permite să le controlăm în diferite moduri. Unul dintre acestea este să ne re-antrenăm creierul prin modificare florei intestinale. Avem nevoie de un model nou de gândire, avem nevoie să ne folosim de Puerea Minții, exact așa cum spune și Goldstone când afirmă că “Nu putem să spunem astmaticilor să respire mai mult.”

Ce, cât și când mâncăm poate fi explicat de două sisteme, unul bazat pe foame și altul pe poftă sau sistemul de recompensă.
Sistemul care controlează foamea este facilitat de hormonii din stomac și grăsimea din celule care transmit informații creierului prin intermediul sistemului nervos abdominal, “spunându-i” când am mâncat ultima oară și cât de foame ar trebui să ne fie. “Putem să mâncăm foarte puțin într-o zi și foarte mult ziua următoare dar acest sistem funcționează non stop pentru a se asigura că greutatea corporală rămâne cât de cât aceeași de-a lungul lunilor și anilor,” spune John Menzies, un neurobiolog de la Universitatea din Edinburgh.

Sistemul de recompensă este mult mai implicat în tipul de alimente pe care le mâncăm. Este interesat de “Ce” nu de “Când“. Acest sistem este centrat în jurul dopaminei care reacționează cel mai puternic la alimentele bogate în grăsimi și zaharuri. Este ceva natural și în același timp necesar – ne-a ajutat în procesul evolutiv al speciei, ghidându-ne să căutăm și să găsim acest gen de hrană (bogată în grăsimi și zaharuri) asigurând supraviețuirea. “Dacă vedem un aliment care poate genera multă energie atunci este important să îl obținem câtă vreme este disponibil pentru că nu se știe, poate vine vreo secetă și rămânem fără,” spune Menzies. “Cu toate acestea, în vremurile moderne, unde hrana se poate găsi din belșug peste tot și este foarte ușor de procurat, acest sistem de recompensă ajunge să lucreze împotriva noastră, împingându-ne să consumăm alimente dulci și grase chiar dacă avem suficientă energie stocată.”

Un studiu nou chiar afirmă că, creierul are propriul său contor de calorii care ne dictează alegerile fără ca noi să fim conștienți de asta. Participanții la acest studiu au privit 50 de poze cu diferite tipuri de mâncare și li s-au cerut să estimeze câte calorii are fiecare pentru ca apoi să liciteze pentru a putea să obțină respectivele mâncăruri. Independent de estimările făcute, care oricum au fost cel mai adesea greșite, participanții au licitat cel mai mult pentru alimentele cele mai calorice. Tomografiile au arătat activitate în zonele de recompensă din creier corelate cu conținutul real de calorii ale alimentelor. Cu cât mai calorice, cu atât mai mare recompensa.
Poți Să-ți Pui Pofta-n Cui? Ce alegi sa mananci

Deși aceste două sisteme, de foame și de recompensă, par a fi foarte diferite, începem să înțelegem tot mai bine conexiunile dintre ele. Unele indicii vin din partea genelor. O astfel de genă, numită FT0 este strâns legată de luare în greutate iar o variantă a sa, crește riscul de obezitate cu 70 la sută. Un studiu recent arată că astfel de persoane au nivele mult mai ridicate de ghrelină, care se eliberează în intestin și care îi “anunță” că încă le este foame după ce au mâncat și în plus au și un sistem de recompensă diferit. Studii MRI arată că creierele acestor persoane răspund diferit atunci când văd imagini cu mâncare, cele mai pronunțate diferențe fiind în sistemul de recompensă. Rețelele de recompensă din creierul persoanelor cu obezitate răspund mai slab la mâncare ceea ce i-ar putea face pe aceștia să dorească mai mult de fiecare dată.

Chiar și mai multe dovezi vin din partea celor care au avut operație de bypass gastric, care reduce capacitatea stomacului și facilitează trecerea hranei mai rapidă în intestinul subțire. După operație, nu doar că doresc să mănânce mai puțin, dar apare chiar și o modificare profundă a preferințelor alimentare, fiind mult mai atrași de către alimentele mai slab calorice. Iar scanurile MRI făcute înainte și după operație arată modificări în activitatea centrilor de recompensă. Aceste rezultate sunt în contrast cu cazurile celor care au avut instalat inelul gastric. O explicație ar fi că după o astfel de operație, mâncarea ajunge mult mai repede în stomac astfel încât răspunsul hormonal este mult mai rapid câtă vreme inelul gastric nu are nici un efect asupra nivelului hormonal.

“Acești hormoni sunt eliberați de obicei după masă pentru a ne crea sentimentul de sațietate, însă noile descoperiri ne arată că au un cuvânt de spus și în ce privește funcționarea creierului, reglarea răspunsului hedonic și plăcerea obținută din mâncare,” spune Goldstone. “Pacientul care a are un bypass gastric va spune ‘Nu mi-e foame și nici nu-mi place sau nu nu doresc mâncare.’ Cel care are inel gastric va spune: ‘Nu mi-e foame dar m-aș îmbuiba cu o prăjitură cu ciocolată.’

[bagaformu list=”awlist4104884″ button=” Da! Vreau!” heading=”Vrei să Afli Mereu Informații De Calitate?”]

Cum ar fi dacă ai putea să recreezi aceste rezultate fără operație? Susan Roberts, de la Universitatea Tufts din Massachusetts a creat o dietă în care alimentele și mâncarea arată precum cele bogate în calorii la care tânjesc oamenii dar care totuși nu fac parte din acea categorie. “Practic am păcălit sistemul de recompensă dându-i hrană care are gustul și aparența unei mâncări bogate în calorii rapid digerabile, dar de fapt le-am dat hrană hiper calorică, cu perioadă îndelungată de digerare.” Spre exemplu, dieta sa include o pizza hiper calorică făcută din fibre.

Într-un studiu mai restrâns, a scanat activitatea cerebrală a unui grup de participanți supraponderali înainte și după un program de șase luni în care au urmat o dietă bazată pe acest gen de mâncare. La finalul acestui program, tomografiile participanților arătau o creștere în activitatea rețelelor neuronale de recompensă atunci când se uitau la poze cu alimente și mâncăruri sănătoase, hiper-calorice, în comparație cu un grup care nu a urmat această dietă.

Recompense Riscante

“Practic am re-antrenat creierul,” spune Roberts. “Poți să te gândești la pizza și să ai poftă de pizza pentru că anticipezi explozia de calorii. Dacă mănânci mâncarea și totuși nu te bucuri de acea explozie de calorii, în timp circuitele neuronale se adaptează și nu se mai așteaptă la avalanșa de cabohidrați,” adaugă ea.

Surplusul de fibre ajută la recondiționarea poftelor creând senzația de sațietate dar Roberts susține că la fel de important este și faptul că participanții au mâncat doar când le-a fost foame cu adevărat, pentru a întări și mai mult recompensa primită de la hrană. Practic dacă aceștia ar trișa și reveni la vechile obiceiuri alimentare, atunci ar întări vechile rețele neuronale de recompensă. Roberts a început acum două teste clinice mai largi și a comercializat planul său dietetic.

Este clar că putem să ne re-antrenăm creierul să dorească alte mâncăruri. În același timp începem să înțelegem mai bine modul în care creierul influențează pe cei care evită hrana, cum ar fi cei care suferă de anorexie. Multă vreme s-a crezut că este mai degrabă o tulburare psihologică dar mai nou s-a observat că de fapt creierul acestor persoane suferă transformări profunde. “Aceste tulburări sunt generate biologic,” susține Cynthia Bulik, un doctor psihiatru specializat în tulburări de alimentație de la Universitatea Carolina de Nord.

Multe studii asupra anorexiei și conexiunea sa cu creierul sugerează că anumite impulsuri care împing oamenii să mănânce peste măsură se regăsesc și în cazul celor care suferă de anorexie dar au un efect invers. Spre exemplu, studii recente au descoperit că aceleași gene care conferă un risc ridicat de obezitate par să fie implicate și în anorexie.

Poti sa-ti pui Poftan-n Cui? Anorexia sau Obezitate
Nu se cunosc încă mecanismele precise dar una dintre ipoteze este aceea că în cazul celor supraponderali reacția dopaminei să fie redusă iar în cazul celor care suferă de anorexie să fie mai ridicată și mai sensibilă. “Acest lucru ar putea genera o reacție mult prea puternică pentru cei care suferă de anorexie, în special când vine vorba de mâncare, iar reacția naturală este aceea de respingere a hranei, spune Caitlin O’Hara, care studiază tulburările de alimentație la King’s College din Londra.

O altă ipoteză este că aceste persoane simt o recompensă de la lucruri pe care restul oamenilor le găsesc neplăcute, cum ar fi sentimentul de foame. “Persoanele cu anorexie se simt groaznic că sunt sătule,” spune Bulik. “Înfometarea îi calmează”.

Nu este prea clar încă dacă această modificare a sistemului de recompensă este cauza sau rezultatul tulburării de alimentare dar descoperirea că această condiție poate fi, chiar și parțial, datorată unor modificări la nivel cerebral deschide drumul către modalități noi de tratament. Spre exemplu, un studiu recent realizat tot la King’s College din Londra pe un eșantion de cinci persoane care suferă de anorexie severă și rezistentă la tratament sugerează că stimularea unei regiuni cerebrale implicată în apetit și reglarea emoției poate ajuta în astfel de cazuri. Tratamente experimentale cu implanturi plasate adânc în creier cu rolul de a stimula rețeaua de recompensă când o persoană se hrănește s-a dovedit a avea succes în cazuri foarte grave.

Chiar dacă creierul are o mare influență asupra alegerii hranei, un rol la fel de mare îl poartă în mod surprinzător și bacteriile stomacale și ne pot chiar afecta cognițiile și intelectul. (vezi Controlul Mental Microbian). Echipa lui Bulik a găsit diferențe radicale în bacteria stomacală a celor care se aflau în diverse stadii avansate de anorexie, comparativ cu momente când luau în greutate. Bulik crede că microbii care pot supraviețui perioadei de înfometare, pot crește și se pot dezvolta cu nivele infime de calorii.

Microbii stomacali ar putea de fapt să aibă un efect omniprezent. Anul trecut, Joe Alcock împreună c colegii săi de la Universitatea Albuquerque din New Mexico au publicat un articol despre studiul asupra microbiomului și au ajuns la o concluzie interesantă – nu doar că microbii stomacali ar putea să o ducă bine în anumite diete ci chiar mult mai mult decât atât, pot controla și dicta dorințele alimentare și preferințele pe care le avem pentru a le servi propriilor scopuri.

Desigur este nevoie de mult mai multe studii și cercetări în domeniu pentru a descoperii toată paleta de efecte dar aceste noi descoperiri au implicații foarte largi. Goldstone spune că “am arătat că starea ta nutrițională modifică nu doar modul în care creierul răspunde la mâncare dar și la câștigul financiar sau stres.” “Asta pentru că vorbim despre același circuit de recompensă. Există indicii că hormonii stomacali nu modifică doar recompensa și consumarea hranei dar și orice alt drog cum ar fi nicotina, cocaina sau alcoolul” adaugă el.

Sursa: AICI

Concluzia este una simplă. Este greșit să te aștepți ca o persoană care suferă de obezitate sau anorexie să poată controla ceea ce mănâncă și când mănâncă, bazându-se exclusiv pe voința lor. Ochii văd, inima cere, iar voința pur și simplu nu poate spune nu. Poți modifica modul în care percepi hrana și astfel modifici și efectul ei asupra ta. Folosind Puterea Minții poți în sfârșit să preiei controlul și să rezolvi această problemă de la interior la exterior. Prin programele pe care le ofer, înveți cum să utilizezi la maxim această putere fenomenală a minții tale astfel încât să te bucuri de o viață liberă, fericită și în control.

[bagaformu list=”awlist4104884″ button=”Da! Vreau Să Mă Abonez!” heading=”Vrei să Primești Informații Despre Puterea Minții?”]

Ai ceva de adăugat la acest articol?
Minunat! Fă-o mai jos în chat-boxul de mai jos!

PS: Nu citi singur(ă). Împreună suntem mai puternici! Distribuie acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.

2015-12-07T02:59:51+02:00 7 decembrie 2015|

Lasa un comentariu