Istorie

Primul caz menționat în istoria psihologiei datează din anul 1791. Este vorba despre o femeie germană  de 20 de ani care a început să vorbească perfect limba franceză și să se poarte perfect ca un aristocrat francez. Cand era “femeia franceză” își amintea tot ceea ce făcea, însă identitatea germană nega orice cunoaștere a femeii franceze. In acea vreme fenomenul a fost denumit “personalități schimbătoare”.

Primele studii adevărate au fost realizate mult mai târziu,  în perioada 1860-1920.

Unii psihologi și psihiatri considerau că exemplele de posesie demonică înregistrate de-a lungul timpului ar fi putut fi PM, iar prima relatare completă a unui pacient cu tulburare de personalitate a fost scrisă în 1865. Patru ani mai târziu, neurologul francez Pierre Janet a descoperit cum un sistem de idei se poate desprinde de personalitatea principală în urma unor ședințe în care hipnotizat pacienți de sex feminin. În aceeași perioadă, William James, tatăl psihologiei americane, a descoperit un fenomen similar pe care l-a numit “disocierea conditiilor”. În 1886, autorul american Robert Louis Stevenson a popularizat tulburarea în romanul sau Conceptul de personalități multiple a fost însă respins de Sigmund Freud.

Subiectul  a fost abandonat  deoarece în lipsa unor dovezi clare ale existenței devierii mentale, o dată cu descoperirea schizofreniei, simptomele au fost reincadrate.

În anii 1970 diagnosticarea bolii crește foarte mult după publicarea cărții extrem de populare în acea perioadă: Sybil.

„Sybil” este povestea unei femei cu șaisprezece personalități-două dintre ele fiind masculine- și lupta ei pentru sănătate și fericire. Această carte entuziastă prezintă interes ca document psihologic, stârnește noi valuri de curiozitate dar nici de această dată studiile nu pot demonstra dacă această tulburare există în realitate.

În cele din urmă, în anul 1980 Asociația Americană de Psihiatrie a recunoscut oficial tulburarea de personalitate multiplă ca o adevărată boală emotională.

   În 1994 denumirea a fost schimbată în tulburare de identitate disociată pentru a reflectă mai clar condiția bolii – și anume că este caracterizată printr-o fragmentare a identității și nu printr-o creștere separată a personalităților. 

 

 Diferența între schizofrenie și PM

Schizofrenia și PM sunt adesea confundate, dar ele sunt foarte diferite.

Schizofrenia este o boală psihică severă care implică psihoză cronică, caracterizată în principal prin auzul și văzutul de lucruri care nu sunt reale (halucinații) și gânduri care nu au la bază realitatea (delir). Contrat concepțiilor populare greșite, persoanele cu schizofrenie nu au personalități multiple. Deziluziile sunt cele mai frecvente simptome psihotice la schizofrenie.

Cum se manifestă?

Personalitatea multiplă sau tulburarea de identitate disociată este o tulburare mintală în care o persoană poate avea două sau mai multe stări ale Eului. Acestea pot coexista în același corp, deși au vârste, sex, grad de inteligență diferite.

Luate separat, aceste identități nu pot fi considerate complete și independente. Deși o personalitate nu își amintește de celelalte (în cele mai multe cazuri), acestea sunt dependente una de cealaltă. În cazurile în care personalitățile se recunosc, acestea sunt critice una față de celelalte și par a fi în conflict direct.

Cauzele dezvoltării acestei tulburări nu sunt clare pentru oamenii de știință. Însă, se pare că cei afectați de PM declară frecvent că au fost abuzați fizic și sexual grav, în special în timpul copilăriei. Dintre persoanele diagnosticate cu PM în SUA, Canada și Europa, aproximativ 90% dintre acestea prezintă un abuz în copilărie.

Acesta ar fi și motivul pentru care, de obicei, identitatea primară (cea cunoscută până la declanșarea bolii) este pasivă, dependentă, deprimată și plină de sentimente de vinovăție. Celelalte personalități se dezvoltă pentru a apăra și a susține personalitatea primară. Trecerea de la o personalitate la alta se face atunci când una se simte amenințată, stresată, în pericol și este “salvata” de una mai puternică, care preia controlul.

Tulburarea poate apărea la orice vârstă, însă în cele mai multe cazuri apare atunci când s-au realizat abuzuri înainte de vârstă de 7 ani.  Persoanele care suferă de PM pot avea simptome post traumatice (coșmaruri, flashback-uri, tulburări alimentare). De asemenea, au tendințe sinucigașe și atracție spre abuz de droguri și alcool.

La ora actuală, aproximativ 1% din populație se confruntă cu această tulburare, 65-70% fiind femei.

Deși există o personalitate primară și unele secundare, în tratarea bolii se recomandă ca toate personalitățile să fie tratate cu respect egal. Studiile arată că cei mai mulți dintre cei  are suferă de tulburare de identitate disociată au prezintă sub 10 personalități, însă există și cazuri rare cu peste 100 și chiar mii.

Într-un sondaj realizat în 1989 de către psihiatrul Colin Ross, apoi la Spitalul de Carta din Dallas și de colegii săi, numărul mediu de alterări de identitate a fost 16. Este interesant faptul că același număr de modificări a fost presupus de Shirley Ardell Mason în Sybil, cea mai bine vândută carte din 1973cu două filme făcute ulterior pentru televiziune, care au popularizat diagnosticul de tulburare a personalității multiple. (Mai târziu au apărut dovezi care sugerează că terapeutul primar al lui Sybil i-a încurajat să afișeze mai multe personalități, creând o senzație uriașă.)

Cum se diagnostichează PM?

Diagnosticarea tulburării PM necesită timp. Se estimează că persoanele diagnosticate cu tulburări disociative au petrecut 7 ani în sistemul de sănătate mentală înainte de diagnosticarea corectă. Acest lucru este normal deoarece lipsa unor simptome foarte clare pentru această tulburare, poate fi ușor confundată cu alte tulburări mentale.

Conform Manualului de Diagnosticare și Statistică a Tulburărilor Mentale există 5 criterii pentru a diagnostica tulburarea de identitate disociativă:

•  Existența a două sau mai multe identități distince sau stări de personalitate prezente, fiecare având propriul model de relaționare și gândire relativ durabil.
•  Trebuie să fie prezentă și amnezia, prin uitarea unor informații importante și evenimente traumatice.
•  Persoana trebuie să aibă probleme serioase în mai multe zone de funcționare ale vieții sale.
•  Perturbarea de comportament să nu aibă la bază practici religioase
•  Simptomele nu se pot datora efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (alcool, droguri) sau o afecțiune generală (cum ar fi convulsii parțiale  complexe)

Tratament

Nu există niciun tratament clar pentru tulburarea PM, singura variantă fiind terapia pe termen lung dacă pacientul rămâne implicat.

Scopul terapiei pentru tulburarea de identitate disociată este de a ameliora simptomele, de a asigura siguranța persoanei și a celor din jurul ei și de a „reconecta” diferitele personalități într-o identitate integrată, care funcționează bine.

Nu există tratamente medicale stabilite pentru PM, ceea ce face ca abordările bazate pe terapia psihologică să fie singură cale de a ține boala în frâu. Rareori se apelează la tratament medicamentos bazat pe antidepresive și tranchilizante. Ținând cont că acesta poate conduce rapid la dependență, se utilizează doar în cazuri grave de depresie și suicid.

Un tratament eficient include psihoterapie, hipnoterapie dar și alte terapii complementare, cum ar fi terapia prin artă sau mișcare. Scopul psihoterapiei este de a deconstrui personalitățile și a le uni.

Tulburarea PM este o boală cronică ce poate dura pe tot parcursul vieții unei persoane.

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale și apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!