O Viață Sănătoasă

Cine nu își dorește o viață sănătoasă să ridice mâna sus!
Sănătatea, atât mentală cât și fizică și emoțională reprezintă unul dintre pilonii de bază ai existenței noastre, ghidându-ne și coordonându-ne viața fără ca noi să fim conștienți de asta.

O viață sănătoasă este în primul rând un cumul de obiceiuri și rutine pe care le realizăm zilnic, pe pilot automat. O sănătate de fier deci, se clădește din pași mici care prin alăturare se completează și potențează reciproc.
Acești pași pot să reprezinte numărul de ore de somn, hrana pe care o ingerăm, activitățile zilnice pe care le realizăm, etc.

Factori pot să fie cu sutele însă în acest articole ne vom focaliza doar pe o parte dintre ei.

Somnul

O-Viata-Sanatoasa-1

Somnul este esențial pentru o minte și un trup sănătos. Dsși nu folosesc prea des acest cuvânt TREBUIE să dormim și să avem o calitate a somnului cât mai ridicată. Practic, face o corelație directă între somn și o viață sănătoasă!

Efectele sunt cumulative, pe mai multe planuri. Un somn bun conduce la sistem imunitar mai bun și deci, o sănătate fizică îmbunătățită. La nivel mental, puterea noastră cognitivă își încarcă bateriile și astfel avem o minte clară și focalizată și, nu în ultimul rând, acest lucru ne permite să ne controlăm mult mai bine reacțiile emoționale și să le ghidăm în funcție de dorințele și necesitățile noastre, ceea ce conduce desigur la o sănătate emoțională mult sporită.

Cum putem să ne ajutăm pentru a avea un somn cât mai bun?

1) O cameră complet întunecată

Majoritatea dintre noi subestimăm impactul pe care îl au luminile din camera noastră asupra somnului. Atunci când în cameră este complet întuneric, activitatea noastră cerebrală își schimbă funcțiile și randamentul, se generează producția de melatonină iar toate acestea ne ajută să dormim mai bine. Astfel maximizăm odihna de care avem parte în orele petrecute în pat iar acest lucru are un efect de avalanșă în toate domeniile vieții noastre.

2) Un pui de somn

Unele studii arată că, cantitatea de ore consecutive petrecute treaz este cea care contează cel mai mult. Aşadar să întrerupi ziua cu un pui de somn poate avea beneficii semnificative. Este mai bine să dormi timp de 7 ore şi apoi un pui de somn de o oră, decât este să dormi 8 ore consecutive fără să faci acea pauză din timpul zilei.

3) Nu merge să „creezi rezerve”

Multă lume consideră, în mod greșit, că poate să stea treaz timp îndelungat și apoi să recupereze timpul de odihnă în weekend. Ei bine, nu merge chiar așa. Timpul trecut nu se mai întoarce. Această vorbă înțeleaptă, nu doar că sună bine, dar este mult mai încărcată de adevăr decât am crede la prima vedere.
Nu lăsa pe weekend ce poți dormi acum. NU vei putea „recupera” decât o parte infimă de odihnă, chiar dacă dormi tot weekendul…

Mișcarea

O-Viata-Sanatoasa-2

Cu toţii ştim că este sănătos pentru noi să facem mișcare, pe cât posibil, chiar zilnic.
Acesta este încă unul dintre pilonii esențiali pentru o viață sănătoasă!
De-a lungul timpului s-au realizat mii de studii pe acest subiect.
Spre exemplu, unul dintre aceste studii a fost realizat timp de două luni cu un număr de 24 de persoane între 18 şi 50 de ani care nu făceau exerciţii fizice de nici un fel și astfel au intrat în acest studiu „de la zero”.

Procedura: Li s-au oferit abonamente gratuite la sală şi au fost rugaţi să se antrenze doar o dată pe săptămână în prima lună şi de 3 ori/săptămână în cea de-a doua lună. Pe parcursul studiului participanţii au fost testați în mai multe feluri, pentru a vedea cum și dacă li se modifică puterea de control și auto-control, de la a rezista în faţa tentaţiilor la a fi perseverenţi în îndeplinirea unor sarcini dificile.

Rezultatele au fost absolut remarcabile. După doar 2 luni de exerciţii fiecare participant şi-a mărit cu adevărat abilitatea de a rezista tentaţiilor şi de a rămâne perseverent în privința sarcinilor. Dar beneficiile nu s-au terminat aici. Fără nicio instrucţiune din partea cercetătorilor, participanţii au mai reuşit să:

  • Procrastineze mai puţin
  • Au simţit că au mai mult control asupra emoţiilor
  • Au redus consumul de alcool, cafeină şi ţigări
  • Au economisit mai mulţi bani
  • Au mâncat mai puţină mâncare nesănătoasă
  • Au început să aibă o dietă mai sănătoasă
  • S-au uitat mai puţin la TV
  • Au petrecut mai mult timp studiind
  • S-au desfătat mai puţin cu cumpărături făcute din impuls
  • Au fost mai predispuşi să ajungă la timp la întâlniri

Toate aceste activităţi au apărut în mod natural în urma exersării fizice pe care o realizau.

Acum, înainte de a plănui să treci de la a nu face exerciţii deloc la a face în fiecare zi, să punem puţin pauză. Este important să ne amintim că timp de o lună întreagă aceşti participanţi s-au dus la sală o dată/săptămână. Asta înseamnă că în prima lună au mers în total de 4 ori!

Clar nu trebuie să exagerezi cu planul tău de exerciţii. Pentru a începe să te bucuri de toate beneficiile menţionate mai sus, trebuie doar să faci un plan care să fie consistent, nu copleşitor. Desigur, contează că faci exerciţii o dată/săptămână sau de 4 ori/săptămână dar ideea de bază este să FACI. Pentru a te bucura de beneficii trebuie doar să faci un plan la care să nu eşuezi.

Mental

O-Viata-Sanatoasa-3

Concentrează-te pe o singură sarcină odată

Eşti gata de un puzzle? Vezi dacă poţi să scrii o lista cu județele din România! După ce ai enumerat 10, vezi dacă poţi continua să le scrii în timp ce încerci să afli răspunsul la cât face 17×24.

Ai fost în stare s-o faci? Avem 2 părţi diferite ale creierului care ne ajută în rezolvarea problemei. Unul este sistemul limbic, care ia deciziile uşoare şi automate, așa numitul creier emoțional. Asta include spălatul pe dinţi şi opritul la culoare roşie a semaforului.
Acest creier răspunde la stimulii senzoriali şi este ceea ce ne motivează să ne complacem în mâncare nesănătoasă şi să ne dăm jos de pe banda de alergare.

Cealaltă este cortexul prefrontal, care include problemele mai dificile cum ar fi comunicarea eficientă sau rezolvarea unor ecuaţii matematice mai dificile decât cele de mai sus. Aceasta este partea creierului nostru care gândeşte pe termen lung şi este responsabilă de voinţă. Ambele cerințe de mai sus, enumerarea județelor și înmulțirea, au nevoie de cortexul prefrontal pentru a fi rezolvate.

Dacă te-aş fi rugat să scrii cele 50 de state şi să faci o problemă simplă ca 10×5, nu ai fi întâmpinat nicio problemă. 10×5 este uşor. Se face automat. La fel de automat ca atunci când spui 2+2 = 4.

Nu are nevoie decât de sistemul nostru limbic pentru a o rezolva, aşa că putem face cu uşurinţă mai multe lucruri în acelaşi timp.
Cu cât facem mai multe lucruri în acelaşi timp, cu atât mai mult ne antrenăm sistemul limbic. Prin încercarea de a face 4 lucruri în acelaşi timp, întărim automat partea creierului care vrea să se complacă.

În altă ordine de idei, cortexul prefrontal nu poate face mai multe lucruri în acelaşi timp. Problemele cu care se confruntă sunt prea complicate. Aşadar, prin faptul că ne concentrăm pe o singură sarcină pe rând, facem mai puternică partea creierului care exercită voinţa! Aşadar rezistă tentaţiei de a face mai multe lucruri în acelaşi timp şi rămâi concentrat. Asta îţi va antrena puterea de voinţă şi te va ajuta să iei decizii mai dificile.

Fă Meditație

Tindem să credem că fiecare decizie pe care o luăm pe parcursul zilei trece printr-un proces foarte bine informat de luare a deciziilor. Dar 90% din deciziile luate zilnic sunt făcute complet automat. De la ce ne hotărâm să mâncăm, sau să purtăm şi primul lucru pe care ne decidem să-l facem când ajungem la serviciu, creierele noastre sunt pe auto-pilot.

Poţi depăşi această tendinţă dacă devii mai conştient de deciziile tale zilnice. Asta este la fel de simplu ca a face o pauză şi la a te întreba de ce te-ai decis să iei cafea de cum ai ajuns la birou. Sau de ce mănânci mai degrabă cereale la micul dejun, decât ouă. Pur şi simplu pune la îndoială aceste decizii zilnice şi îţi vei întări voinţa de a lua decizii mai bune pe parcursul zilei.

Auto-monitorizare

Ceva ciudat ni se întâmplă în creiere atunci când ne uităm la noi înşine în oglindă. Partea creierului care ar spune “hey, acela sunt eu din oglindă” nu este activată. În schimb este o parte a creierului care spune “Mi-ar plăcea sa fiu mai înalt, mai slab, mai musculos, etc”.

Cu alte cuvinte, în loc să ne vedem cine suntem, vedem cine ne-am dori să fim. Asta nu se întâmplă pentru că suntem superficiali, ci pentru că avem cu toţii un ideal de sine pe care vrem să-l atingem. Având acest ideal de sine în minte, începem să ne gândim şi să acţionăm mai mult către acesta. Cea mai bună modalitate de a-ţi păstra sinele ideal în minte este printr-un proces numit Auto-Monitorizare.

Asta implică să ţii pasul cu cât mai multă informaţie despre tine cu putinţă. Ca şi cu oglinda, te vei uita la informaţia despre tine şi o vei compara cu ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Asta îţi va întări voinţa şi te va ajuta să iei decizii mai bune. Pentru a începe, consultă lista modurilor de a începe auto-monitorizarea de la sfârşitul acestui articol.

Prevenție

Atunci când cercetătorii au întâlnit un grup de oameni din Olanda care păreau să aibă o putere de voinţă de neoprit, s-au gândit că poate sunt sfinţi. Mâncau extrem de sănătos, făceau mișcare în mod frecvent, foarte rar procrastinau şi au raportat mai puţin stres decât aproape toată lumea din jurul lor. Cu alte cuvinte, duceau o viață sănătoasă de invidiat!

Dar nu erau sfinţi deloc. Mulţi dintre ei au spus că dacă se aşează la bar, nu mai pleacă prea curâd. Alţii au spus că ei nu sunt în stare să reziste în faţa dulciurilor, ori de câte ori erau în jurul lor. Se pare că aceşti “sfinţi” erau la fel de predispuşi la aceleaşi tentaţii ca şi noi restul. Şi atunci care era secretul lor?

Secretul, după cum s-a dovedit, a fost că aceşti oameni nu se puneau în astfel de situaţii. Stilurile lor de viaţă erau foarte bine organizate înspre a preveni tentaţia de a li se afişa în faţa ochilor. Aceşti oameni au jucat ofensiv. S-au gândit la ce ar putea să-i tenteze pe viitor -fie că era vorba de alcool, dulciuri sau distrageri de la treabă- şi s-au setat înspre a le evita. Au părut a fi superi eroi ai voinţei  pentru că aproape că nu au folosit-o niciodată. Uită-te în viaţa ta la lucrurile care îţi testează voinţa. Cum poţi juca ofensiv şi să îndepărtezi tentaţiile viitoare?

Emoțional

O-Viata-Sanatoasa-4

Inspiră-te

Cu toţii ne-am simțit inspiraţi la un moment dat în viața noastre. Poate s-a întâmplat în urma unei poveşti de la ora de istorie, un discurs al unui mare lider, sau de un prieten sau membru de familie. Atunci când devenim inspiraţi, simţim un val de energie care ne poate duce pe culmi înalte. Este aproape ca şi cum obţinem mai multă putere de voinţă.

Atunci când suntem martori la ceva care ne inspiră, partea cortexului prefrontal care gândeşte pe termen lung, se luminează. Neuronii din această parte a creierului încep să se aprindă şi simţim un val de energie de cum începem să credem în visele şi obiectivele noastre. În esenţă, asta înseamnă că, prin a deveni inspirat, îi oferim cortexului prefrontal mai multă putere.

Asta ne întăreşte voinţa şi ne face mai uşoară munca pentru obiectivele pe termen lung. Pentru a explora această putere de voinţă, găseşte ceva inspiraţional la care poţi apela zilnic. Asta te va ajuta să găseşti voinţa de care ai nevoie atunci când vin vremuri grele.

Starea de inspirație este strâns corelată cu acea stare de sănătate mentală și emoțională necesare pentru o viață împlinită.

După cum vezi, sunt mulți factori care converg și contribuie la o viață sănătoasă. Aici nu am făcut decât să enumăr o mică parte dintre aceștia.
Folosindu-te de Puterea Minții poți obține rapid aceste rezultate indiferent că vorbim despre sănătatea fizică, mentală sau emoțională.
Tehnici precum Tehnica Subliminală, Terapia Resurselor sau Autohipnoza reprezintă unelte esențiale în acest proces și, cu cât le cunoști și le utilizezi mai bine, cu atât rezultatul dorit va apărea mai rapid.

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale si apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!

2016-07-20T12:13:33+02:00 20 iulie 2016|
test