Nu Poți Să Vizualizezi Sau Să Îți Imaginezi Lucruri? Nu Ești Singur, Ai Afantazia!

Când lucrez cu un client, foarte adesea îi spun să își imagineze cât mai clar o situație anume, sau o experiență. Apoi începem să ne jucăm cu imaginile din minta lui, sau cu sunetele, senzațiile șamd.
Și funcționează de minune treaba asta! Oamenii trăiesc transformări fantastice și sunt foarte mulțumiți. Nu am întâlnit oameni care să spună ca nu își pot imagina. Desiugr, sunt unele persoane care cred asta, până când îi întreb cum arată ușa de la baia lor de acasă, moment în care încep să mi-o descrie cu lux de amănunte.

De curând însă, am citit ceva care mi-a ridicat un MARE semn de întrebare. Fiind abonat la o mulțime de surse de informație din domeniul psiho, neuro, socio și multe altele, mi-a picat în fața ochilor un articol despre o condiție nou re-descoperită numită Afantazia (Aphantasia, en.).
Afantazia este o condiție congenitală (te naști cu ea) deși există unele cazuri în care se pare că a apărut mai târziu în viață. Termenul a fost propus într-un articol din jurnalul de specialitate Cortex.

Poți descărca acest articol AICI

Vizualizarea este rezultatul activității mai multor rețele neuronale ditribuite în diferite zone ale creierului care colaborează pentru a crea imagini bazate pe amintirile existente în mintea noastră. Aceste regiuni includ lobii frontali și parietali (laterali) care sunt răspunzători de „organizarea” procesului de vizualizare, precum și anumite zone din lobii temporali și occipitali care reprezintă „obiectele” pe care vrem să le aducem în câmpul vizual mental pentru a le „vedea” cu ochii minții. Inabilitatea de a vizualiza poate fi rezultatul dereglării sua întreruperii comunicării dintre aceste regiuni din creier.
Practic ochiul minții este orb.
Această condiție a fost inițial adusă la lumină de Sir Francis Sir Galton în 1880 care a observat că unii oameni pur și simplu nu pot vizualiza sau imagina.
Într-un studiu realizat recent de către Profesor Adam Zeman, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Exeter s-a dovedit că aprox. 2.5% din populație se confruntă cu această condiție.

Cei care au afantazia pot să își amintească informații, dar pur și simplu nu pot crea o imagine în mintea lor. Doar date clare, concrete, fără o poveste, fără imagini sau sunete sau altceva.

Acesta este și motivul pentru care mi-a ridicat un mare semn de întrebare. Stau și mă gândesc ce experiență de viață au aceste persoane!

Tu ce părere ai? Care este sugestia ta?
Crezi că și tu ai Afantazia? Trimite-mi un răspuns comentând aici pe articol sau printr-un email.

Crezi că și tu ai Afantazia. Dacă vrei să faci parte dintr-un studiu mai larg realizat de către profesor Zeman îl poți contacta la această adresa de email: a.zeman@exeter.ac.uk .



Vrei să afli mai multe despre cum poți să folosești Puterea Minții tale pentru a avea o viață de Succes? Abonează-te la Newsletter și primești mereu informații din acest domeniu!

PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Puterea (Minții) crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.

Comentezi?!
Ce bine! Fă-o mai jos în chat-boxul de sub articol


2015-09-04T11:52:46+02:00 4 septembrie 2015|
test