Lipsa somnului te împiedică să percepi și să înțelegi emoțiile celor din jur.
Somnul este fundația pe care se bazează întreaga noastră zi și, desigur, viața noastră. Dacă nu ne odihnim suficient avem parte de tot felul de manifestări stranii, atât fizice cât și mentale. Un studiu realizat recent și publicat în Jurnalul de Neuroștiință a demonstrat o corelație strânsă între lipsa somnului și abilitatea noastră de a „citi” emoțiile celorlalți.
În ziua de azi, oamenii dorm tot mai puțin pentru a putea face cât mai multe. Astfel, schimbă orele de somn cu cele de muncă iar acest lucru îi afectează profund, atât din punct de vedere al sănătății cât și al productivității.
Matthew Walker, profesor de psihologie și neuroștiințe de la Universitatea UC Berkley afirmă ca această problemă afectează mai bine de 65% din tările în curs de dezvoltare.
„Abilitatea de a recunoaște expresiile și emoțiile celor din jur joacă un rol esențial în viața noastră. Ne ajută să decidem dacă dorim să interacționăm sau nu cu persoanele din jur și dacă acestea la rândul lor doresc să interacționeze cu noi.”
Studiu – Lipsa Somnului
Walker a condus un studiu realizat cu un număr de 18 persoane.
După un somn bun, aceștia au vizionat 70 de expresii faciale diferite, de la amenințătoare la foarte prietenoase. Apoi li s-a cerut să stea treji timp de 24 de ore și au reluat testul măsurând bătăile inimii și scanând funcțiile cerebrale.
Rezultatele arată că în lipsa somnului, creierul nu poate distinge expresiile faciale. Scanurile cerebrale arată că zonele din creier care sunt responsabile cu emoția (cortexul anterior cingular și insula anterioară) au fost pur și simplu dezactivate. Participanții au perceput majoritatea expresiilor, inclusiv cele neutre sau cele prietenoase, ca fiind amenințătoare.
În plus, bătăile inimii au luat-o razna în cazul celor care nu s-au odihnit suficient și s-a observat o întrerupere a comunicării dintre inimă și creier, conexiune care permite corpului să transmită semnale de avarie către minte. „Pur și simplu, lipsa somnului taie legătura dintre trup și minte,” spune Walker. „Nu îți poți urma inima.”
Unul dintre testele folosite în acest studiu a fost testul Rorschach, la care cei mai mulți au avut rezultate slabe. „Somnul insuficient elimină rozul din culorile în care vedem viața și conduce la o exacerbare și supra-estimare a percepției pericolului. Această descoperire explică, cel puțin parțial, motivul pentru care cei care raportează un număr scăzut de ore de de somn, sunt mult mai puțin sociabili și mai singuratici.”
Dacă prietenii tăi îți spun că ai fost cam morocănos în ultima vreme, poate că ar trebui să te gândești să îți iei timp pentru un somn bun deseară.
Arianna Huffington, cea care deține celebrul Huffington Post, vorbește la rândul ei despre importanța somnului:
„Dacă nu poți face diferența dintre un zâmbet și o încruntare, atunci e foarte probabil că nu te-ai odihnit suficient.”
Andrea Goldstein-Piekarski, a un student post-doctoral de la Stanford University, adaugă:
„Luați în considerare implicațiile pe care acest lucru le are pentru un student care studiază nopți la rând, pentru personalul medical, pentru militarii din zonele de război și pentru polițiștii din tura de noapte.”
Pe de altă parte, cercetătorii au înregistrat activitatea electrică în timpul somnului profund, când participanții s-au odihnit în voie și au descoperit o legătură directă între calitatea Mișcărilor Rapide ale Ochilor (REM) sau somnul cu vise și abilitatea de a citi corect expresiile faciale.
„Cu cât calitatea somnului cu vise este mai mare, cu atât mai rafinată este percepția expresiilor faciale.” spune Walker. Se pare că somnul cu vise ne re-calibrează busola emoțională.
Acest studiu arată, odată în plus, că somnul este esențial pentru calitatea vieții noastre.
Articol editat de AICI
[bagaformu list=”awlist3933941″ button=”Da! Vreau Mai Mult!” heading=”Îți Place Acest Articol? Vrei Mai Mult? Abonează-te!”]
PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.
[…] extremă: Migrena poate îngreuna somnul, iar lipsa somnului poate intensifica simptomele […]