Învață Crește Dăruiește cu Eugen Popa – Despre Fericire

Pentru emisiunea de marţi Învaţă, Creşte, Dăruieşte am ales unul dintre cele mai analizate si discutate subiecte, care de-a lungul timpului a reprezentat o provocare atât pentru filozofii antici cât şi pentru oamenii de ştiinţă moderni: Fericirea.

Am început emisiunea despre fericire cu un sindrom cel puţin neobişnuit, greu de perceput de către noi, cei care ne identificăm cu propriul corp fără niciun stres interior. Sunt persoane care percep anumite părţi ale corpului lor ca şi cum nu le-ar aparţine şi îşi doresc să scape de ele, să se elibereze. În proporţie de 80% cei care suferă de Sindromul Identităţii Integrităţii Corporale sunt bărbaţi. Aceştia cred că anumite părţi din corpul lor sunt în plus şi le produce un stres puternic, o anxietate şi o dorinţă puternică de eliberare.

Un exemplu perfect al acestei suferinţe este povestea lui Joe cunoscut ca One Hand Joe care şi-a dedicat luni de zile din viaţă pentru a descoperi cum îşi poate tăia braţul stâng astfel încât doctorii să nu mai poată să îi mai reîntregească corpul. După reuşita operaţiunii sale, Joe a fost foarte fericit, obţinând o stare de mulțumire şi integritate cu propriul corp.

Am început cu acest subiect pentru a evidenţia cum oamenii îşi caută fericirea în toate felurile posibile, uneori foarte greu de înţeles pentru cei din jur. Un concept cu care putem asocia fericirea este hedonismul, starea care proclamă plăcerea drept binele suprem în viaţă. Hedonismul percepe căutarea fericirii, a plăcerilor vieţii şi evitarea oricărui tip de suferinţă ca pe un curs normal, natural al vieţii.

Capacitatea hedonică este capacitatea omului de a simţi bucuria, este felul în care defineşte evenimentele din viaţa sa şi este determinată de modul în care alege să înţeleagă şi să interpreteze tot ce se întâmplă în jurul său. Persoanele fericite sunt cele care se raportează şi evaluează în mod pozitiv chiar şi evenimentele negative. Optimismul şi gândirea pozitivă sunt atribute ale persoanelor fericite.

Adaptarea hedonică reprezintă un punct fix, un reper la care oamenii se întorc indiferent de starea pe care reuşesc să o atingă, fie că este deasupra sau sub nivelul lui obişnuit de fericire. Cu alte cuvinte, indiferent dacă ajungem să obţinem sau nu tot ceea ce ne dorim, ne propunem, dacă atingem starea pe care o considerăm supremă, ne vom întoarce inevitabil în acel punct fix, în starea de fericire naturală.

La polul opus se află anhedonia, adică incapacitatea de a simţi plăcerea. Anhedonia este foarte întâlnită la persoanele care suferă de depresie, schizofrenie, dependenţe de substanţe etc. În general anhedonia se manifestă printr-o psihoză, o boală comportamentală.

Se pare că 50% din capacitatea noastră de a ne bucura şi de a simţi plăcerea este genetică. Aşadar fericirea noastră depinde în mare măsură de moştenirea noastră genetică, de modul în care percep viaţa şi simt plăcerea părinţii noştri, acesta fiind un factor care determimă anhedonia. 10% din fericirea noastră este determinată de circumstanţele exterioare şi 40% de alegerile noastre conştiente.

Urmăreşte întreaga emisiune pentru a descoperi câteva modalităţi prin care îţi poţi modifica sau controla stările interioare pentru a-ţi creşte nivelul de fericire, indiferent de definiţia pe care alegi să o dai tu acestui concept.

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale si apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!

2016-09-15T02:21:23+00:00 15 septembrie 2016|