Învață Crește Dăruiește cu Eugen Popa – Depresia

In emisiunea de marţi Învaţă, Creşte, Dăruieşte am vorbit despre un subiect sensibil, devenit fenomen negativ în creştere la nivel mondial: Depresia.

Multă lume suferă depresie şi în multe cazuri oamenii nu sunt conştienţi de asta. Depresia poate fi simptomul dar şi cauza unor probleme, modul în care se manifestă fiind similar cu manifestarea multor alte probleme.

Depresia a fost denumită pe bună dreptate “boala secolului”. La nivel mondial aproximativ 350 de milioane de persoane sunt afectate de această boală caracterizată de fluctuaţii psihice şi emoţionale care ajung să afecteze capacitatea de a relaționa, de a lucra, de a fii fericit determinând o calitate scăzută a vieţii.

Statisticile arată că în România 1 din 6 oameni sunt afectaţi de depresie, adică 17% din populaţia ţării. O altă cifră îngrijorătoare este că în fiecare an aproximativ 300.000 de cazuri noi de depresie se înregistrează în România. Includem aici cazurile declarate, oamenii care au fost diagnosticaţi sau care recunosc că suferă de această problemă. Dintre aceştia doar 25% urmează şi un tratament medical pentru vindecare.

Depresia este considerată în acest moment a treia cauză a dizabilităţilor de orice fel ale oamenilor, specialiştii consideră însă că va ajunge principala problemă mentală până în anul 2020. Asta se întâmplă pe fondul creşterii nivelului de stres, al tensiunilor interioare, depresia fiind o reacţie a presiunii pe care o simţim din lumea care ne înconjoară. Tot mai mulţi oameni suferă de depresie pentru că tot mai mulţi oameni trăiesc într-un ritm rapid, în care pierdem şi ne pierdem în faţa presiunilor exterioare.

Cei mai mulţi oameni suferă de o depresie uşoară sau medie, mai puţini fiind cei care suferă de un nivel acut care poate duce la efecte devastatoare. Pentru primele faze ale depresiei există mai multe modalităţi de vindecare, care nu includ tratamente medicamentoase.

Cum putem combate Depresia?

Alimentaţia

Un element foarte important pentru a preveni şi a combate depresia este o alimentaţie bogată în Omega 3. Omega 3 reprezintă un tip de acizi graşi esenţiali pentru organism, care ajută creierul să funcţioneze. Acizi graşi Omega 3 se întâlnesc în nuci, alune, în peşte, în uleiul de peşte. Îţi poţi lua această sursă de energie zilnică din alimentaţie dar şi din suplimente alimentare pe care le găseşti în farmacii sau magazine naturiste.

Activitatea mentală

Când ai mintea ocupată, nu ai timp de ruminaţie. Ce este ruminaţia? O gândire obsesivă, sunt gânduri care te frământă şi pe care nu le poţi scoate din cap. Sunt gânduri pe care nu le poţi controla şi te împiedică să te concentrezi şi să îţi urmezi un curs normal al vieţii. Aşadar, pasiunile, hobby-urile ţin depresia departe!

Activitatea fizică

Sportul este una dintre cele mai eficiente modalităţi prin care te poţi elibera de tensiunile interioare, îţi poţi oprii gândurile şi te poţi relaxa. Nici măcar nu este nevoie să îţi placă sportul foarte mult şi nu trebuie să te gândeşti la o activitate fizică foarte intensă. Un studiu făcut în acest sens a demonstrat că 30 de minute de mers într-un ritm alert de 3 ori pe săptămână a avut acelaşi efect benefic asupra depresiei ca şi antidepresivele.

Somnul

Somnul este un semnal care ne atrage atenţia că ceva este în neregulă. Insomniile, dificultăţi în a adormi, somnul intermitent au legătură cu acel stres interior care declanşează depresia. Specialiştii spun că cei care suferă de depresie au nevoie de cel puţin 8 ore de somn. Nu e nevoie însă să ajungi în acel punct, un somn bun, odihnitor şi suficient de lung îţi susţine starea psihică, fizică şi emoţională.

Acestea sunt doar câteva dintre modalităţile uşoare prin care îţi poţi păstra liniştea şi echilibrul interior. Evident că sunt mult mai multe tehnici practice şi foarte utile, aşa că am pregătit un Seminar Practic Intensiv de o zi în care vom învăţa cum să ne prevenim şi cum să combatem această boală devastatoare.

Iată ce ţi-am pregătit pentru Seminarul de Vindecare a Depresiei:

– Cum identificăm depresia
– Cum apare și ce o cauzează
– Tipuri de abordare în rezolvarea depresiei
– Tehnici și practici care previn apariția și/sau care conduc la vindecarea depresiei
– Tehnici de Respirație pentru controlul emoțiilor
– Tipuri de focalizare a atenției și Meditație
– Tiny Habits – cum să îți schimbi cu ușurință obiceiurile și să îți creezi unul nou – obiceiul fericirii!
– Practica Recunoștinței – cel mai bun exercițiu pentru fericire – – Brain Gym – Activarea și armonizarea emisferelor cerebrale – – – Comunicare internă
– Tehnici de Terapie Cognitiv-Comportamentală – Observarea gândurilor
– Știință și Tradiție: Distorsiuni cognitive și Viziunea Advaita Vedanta
– Scenarii hipnotice pentru armonie și stare de bine
– Exerciții de psihologie pozitivă și Coaching aplicat – descoperă ce e mai important pentru tine, ce te motivează în viață!
– BONUS: Exercitii antistres din practica yoga și daoism: Salutul Soarelui; Dandasana; Dhanurasana; Chakrasana; Gestul Trezirii Sufletului

Te poți Inscrie AICI.

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale si apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!

2016-09-29T15:44:36+02:00 29 septembrie 2016|

Lasa un comentariu