Învață Crește Dăruiește cu Eugen Popa – 2015.09.17 – Terapia Subliminală

Am intrat pentru prima oară în contact Terapia Subliminală prin intermediul unui prieten care mi-a spus despre această tehnică în timpul unei conversații pe internet. Auzisem ceva vag până atunci dar nu aveam nici cea mai mică idee ce este și cum se aplică această metodă. Prietenul meu, mi-a explicat succinct pașii și apoi ne-am decis chiar să o aplicăm pentru a vedea cum funcționează.
Mi-a plăcut instant și mi-am dat seama că am dat peste o adevărată nestemată! Acest lucru se întâmpla în Ianuarie 2014 și, din acea clipă am început să caut mai multe informații despre Terapia Subliminală și despre Edwin Yager Phd., creatorul ei.
Am cercetat și studiat tot ce am reușit să găsesc pe internet apoi am cumpărat cartea și ulterior am intrat în contact cu Dr. Yager. Am purtat îndelungi discuții la telefon și pe Skype și am început să aplic Terapia Subliminală cu persoanele care îmi cereau ajutorul.
Una dintre aceste discuții este chiar înregistrată și o poți găsi pe youtube căutând AICI.

Am aplicat această tehnică cu aproximativ 80% din persoanele cu care am lucrat iar rezultatele au fost mai mult decât promițătoare. Pot spune cu foarte mare încredere și siguranță că Terapia Subliminală este una dintre cele mai rapide, eficiente și simple metode, fiind foarte ușor de aplicat de către un terapeut dar și foarte ușor de urmat de către un client sau pacient.

În video de mai jos, explic principiul pe care se bazează această tehnică și modul în care operează. Sunt convins că o sa îți placă!

[vc_video link=”https://www.youtube.com/watch?v=kyxnReuVVqM”]

Vrei să înveți mai multe astfel de tehnici pe care le poți folosi pentru tine sau pentru a-i ajuta pe alții? Vino la o Prezentare Gratuită depsre Hipnoză. Înscrie-te AICI.

PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Puterea (Minții) crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!

PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.

Comentezi?!
Ce bine! Fă-o mai jos în chat-boxul de sub articol


2015-09-18T12:33:54+02:00 18 septembrie 2015|

Lasa un comentariu