Salut!
Am descoperit un serial nou de curând și îmi place foarte tare! Se numește Humans și este vorba despre o lume în care androizii umanoizi preiau tot mai mult din acțiunile casnice ale oamenilor în ideea de a-i ajuta pe aceștia și a le face viața mai ușoară!
Acești Synth (prescurtarea de la Synthetic) sunt foarte utili, deștepți și fără emoții. Pentru mulți ar fi descrierea ființei perfecte. Doar că nu sunt ființe ci mașinării.
Mie îmi place foarte mult ideea și de-abia aștept să intru în posesia unuia pe viitor.
Să ne fie clar, este doar o chestiune de timp, iar acesta se scurge foarte repede! După umila mea părere, în mai puțin de 20 de ani aceste apariții vor fi la ordinea zilei.
Dar să nu divagăm prea mult.
În acest serial, Synth par a fi expresia perfecțiunii. Întotdeauna la îndemână, oricând gata să execute orice i-ai zice, respectând cele trei legi ale roboticii postulate de Asimov (Thank God for Science Fiction!!!). Sunt, cum s-ar spune, perfecți! Dar nu sunt umani!
Nu vreau să intru acum prea tare în dezbateri filozofice despre ce ne face pe noi umani pentru că nu am pregătirea necesară (pentru că nu sunt perfect! Da?!) și, mai ales, pentru că vreau să vorbim despre greșeli!
Ce înseamnă a greși?
A greși e omenesc. Așa ni s-a transmis din generație în generație. Iar chestia asta funcționează al naibii de bine atunci când căutăm o scuză rapidă care să ne scoată din încurcătura în care am intrat!
Te-ai întrebat vreodată de ce toată lumea vrea să fie perfectă? De ce vrem să arătăm și să apărem fără greșeală în fața celorlalți?
Chiar citeam la un moment dat pe net o glumiță care suna cam așa: Fetelor, nu vă mai împopoțonați atât că dacă vă fură careva, nu vom fi în stare să vă găsim după descrierea fizică dată de părinții voștri!
Ce este omul?
Așadar, de unde această nevoie? Răspunsul este unul destul de simplu.
Oamenii sunt animale sociale! Pe de o parte, nevoie de fi acceptați este una superficială, care ne face să ne simțim bine și ne hrănește pe moment. Pe de altă parte însă, ascunde o nevoie mult mai profundă, una bazală!
Am zis că oamenii sunt animale sociale. Drept urmare, trăiesc în haită, trib, comunități, etc. Motivul este simplu: protejarea și perpetuarea speciei!
Ești mult mai în siguranță într-un grup decât singur și ai șanse mult mai mari să găsești un partener și să procreezi atunci când ești în grup decât atunci când ești singur!
Așadar, nevoia de perfecțiune vine să suplinească sau, mai degrabă, este o manifestare a acestei nevoi mai profunde de apartenență și de siguranță!
Însă, suntem mai mult decât animale. Poate că nu doar emoțiile și conștiința ne diferențiază de ele. Nu știu și am promis că nu intru în această polemică însă ce știu sigur este că greșelile ne fac umani.
Însăși imperfecțiunea noastră ne face umani.
Mai vreau aici să mai adaug încă un amănunt, înainte de încheiere!
Când te gândești la perfecțiune, la a fi perfect, care este standardul față de care compari? Cu ce compari pentru a stabili că ceva sau cineva este perfect?
PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Puterea (Minții) crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.
Comentezi?!
Ce bine! Fă-o mai jos în chat-boxul de sub articol
Lasa un comentariu