Am tot scris despre Hipnoza Regresivă (Regresia Hipnotică) și am tot detaliat însă nimic nu se compară cu ceea ce poți vedea „tu cu ochii tăi”! Vorba ceea, o poză face cât o mie de cuvinte!
Dar oare câte cuvinte ar fi oare dacă vorbim despre o înregistrare video?
După cum știi deja, weekendul trecut am fost la Brașov unde am susținut două prezentări, una despre Terapia Resurselor iar cea de-a doua despre… ai ghicit, Hipnoza Regresivă.
Am fost foarte încântat să fiu însoțit în această prezentare de un numeros public de specialitate dornic să învețe magia hipnozei regresive.
Modul de lucru îl ști deja: Prezentarea teoretică, demonstrație, partea de practică a participanților sub supervizarea directă și atentă din partea trainerului și la final întrebări și răspunsuri.
Această formulă de succes a fost foarte apreciată de către specialiști și poți vedea mai jos părerilor lor legate de prezentarea pe care am susținut-o precum și despre tehnica în sine.
Acum că am vorbit (scris) este momentul să trecem la partea de practică. Am inserat aici o demonstrație de hipnoză regresivă în care folosesc o tehnică numită Puntea Afectivă. După cum vei vedea, persoana cu care lucrez intră foarte ușor în transă și se proiectează aproape instant la un moment din trecutul ei.
Dată fiind situația și conjunctura în care ne aflam (în fața altor oameni) am considerat că este mai bine să nu intrăm în detalii și nu am trecut și la partea de hipno-analiză a procesului. Bucură-te de această demonstrație și apoi trecem la partea de întrebări și răspunsuri.
Ei bine, ce părere ai?
După cum ai văzut, nici măcar nu am mai făcut inducția hipnotică ci am început regresia direct de la nivel conversațional, fiind o adevărată plăcere să lucrez cu Andreea.
Acum că ai văzut cum se desfășoară regresia hipnotică (sau hipnoza regresivă) sunt curios ce părere ai despre procesul pe care tocmai l-ai văzut.
Folosești această tehnică?
Cu ce rezultate?
Ai nelămuriri legate de acest proces?
Aștept comentariile tale în căsuța de mai jos!
Această tehnică este foarte simplă și rapidă, atunci când o cunoști și o stăpânești. Și TU poți să faci asta, pentru tine sau pentru ceilalți! Dacă vrei să înveți regresia Hipnotică ai două variante, vii la un workshop specializat sau cumperi DVD-ul!
[bagaformu list=”awlist3933941″ button=”Da! Vreau Mai Mult!” heading=”Îți Place Acest Articol? Vrei Mai Mult? Abonează-te!”]
Părerile Participanților
„Pentru mine a fost ceva nou și foarte intrigant. A fost pentru prima oară când am participat la un asemenea workshop și mi-a deschis curiozitatea asupra acestui domeniu, dar m-a făcut și să înțeleg anumiți păși în procesul de regresie hipnotică. Mi-a plăcut abordarea dinamică a trainerului și deja am recomandat această informație prietenilor mei”
Lidia B, studentă psihologie
Informația mi s-a părut pertinentă și de calitate și apreciez modul de abordare al lui Eugen
Tony
Consider că informația a fost extrem de utilă și mi-a plăcut foarte mult practicitatea workshopului și prezentarea inteligibilă.
Anamaria B., psiholog
Informația a fost bine structurata și mi-a plăcut volubilitatea trainerului. Simplitatea rămâne cel mai sofisticat lucru. În acest workshop deși informația prezentată era una complexă a devenit simplă.
Andreea P., psiholog
O prezentare super tare! Mi-a plăcut foarte mult. O prezentare foarte utilă și necesară pe care o consider benefică pentru mine.
T.V. psiholog
Prezentarea a fost foarte actualizată și bine prezentată. Am apreciat în special modul viu de prezentare a informației din care sigur înveți ceva util.
M.O. psiholog
Dacă ar fi să spun unui prieten despre această prezentare ar suna cam așa: A fost foarte mișto la workshop! a venit un tip deștept care ne-a prezentat o tehnică foarte rapidă și eficientă de a rezolva probleme, prin hipnoza regresivă. Am aplicat-o și noi, dar încă nu am dobândit cunoștințele necesare sau exercițiul necesar încât să aplic în cabinet. Informația prezentată mi-a deschis apetitul, cu toate că nu mă simt stăpână pe tehnică, nepracticând metoda încă în cabinet.
Anna S., psiholog
A fost un seminar în care descoperi o altă faţă a psihologiei, interesanta și controversată. E ceva nou, inedit pentru un psiholog atestat în terapie cognitiv-comportamentală.
Mi-a plăcut modul de prezentare, carisma trainerului. Îți captează în totalitate atenția. Eu mă declar mulțumită cu modul de prezentare și cantitatea de informații prezentată. Se vede că e o muncă și experiență vastă în spate.
Mirela I., psihologAm participat la workshopul Regresia hipnotica .Pentru mine a fost o experienta atât placută cât și utilă. Am apreciat modul de transmitere a informației, dinamismul și adaptabilitatea la grup, deschiderea, profesionalismul în demersul desfășurat. Consider că participarea la workshop este o achiziție foarte bună în experiența mea profesională și voi încerca să o repet când voi mai avea ocazia.
Alina M., -PsihoterapeutÎn primul rand mi-a plăcut pragmatismul, simplitatea și eficiența. Consider că sunt bine fundamentate științific și valide. Apreciez de asemenea foarte mult și simțul umorului.
M. C., Studentă Psihologie
Vrei să poți face și tu asta? ȘTIU că vrei!
Click AICI pentru a participa la următorul workshop specializat de hipnoză regresivă sau AICI pentru a cumpăra chiar acum DVD-ul!
PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.
[…] la Clădirea Uzinexport. Vom face şi o demonstrație în care vei vedea cum se aplică tehnica hipnozei pentru a facilita comunicarea cu acea parte mai greu accesibilă a minții noastre. Aşadar, dacă […]