Cum putem trata Stresul Post Traumatic?

Cum apare Stresul Post Traumatic?

Deși este cel mai adesea asociată cu războiul sau conflictele militare, Tulburarea de Stresul Post Traumatic poate surveni în urma oricărei situații traumatizante care ne impactează direct sau indirect.
Ea poate surveni în urma unui eveniment în care persoana percepe faptul că integritatea sa fizică și personală pot fi afectate în mod negativ.

Este îndeosebi asociată cu un atac fizic mai degrabă decât unul emoțional deși, de foarte multe ori, oamenii pot să dezvolte această tulburare și în alte situații cum ar fi:
– catastrofe naturale
– divorț
– accidente de orice fel
boală
– etc.

Practic, orice situație care apare ca un „șoc” care ne afectează puternic, care ne traumatizează, poate genera Tulburarea de Stres Post Traumatic.
Cum ziceam și mai sus, acest lucru poate apărea și atunci când nu suntem noi implicați direct. Spre exemplu, aflăm de un dezastru sau traumă petrecută cuiva apropiat nouă.
Moartea sau un accident sau o boală gravă a cuiva foarte apropiat, fie din familie sau nu, poate să ne producă nouă o traumă puternică și să fim astfel indirect, foarte afectați.

Care sunt Simptomele Stresul Post Traumatic?

Stresul Post Traumatic

Simptomele își pot face apariția brusc, imediat după declanșarea traumei, sau gradat, în timp, fiind declanșate în momente care îi reamintesc individului de evenimentul traumatic.

Cele mai des întâlnite simptome ale Stresului Post Traumatic sunt:

– amintiri ale evenimentului traumatic, ce pot fi sub formă de sunete, mirosuri, imagini, emoții puternice și copleșitoare

– coșmaruri legate de momente din timpul traumei, somn agitat sau insomnii

– flashback-uri

– reacții emoționale puternice: nervozitate, frustrare, tristețe, anxietate, vinovăție

– reacții fizice: transpirații, tensiuni musculare, încordare a musculaturii

– reacții mentale: dificultăți de concentrare, goluri de memorie.

Cum se tratează Stresul Post Traumatic?

Până de curând nu exist o metodă care să lucrez în mod direct, explicit și țintit pe tratarea Stresului Post Traumatic. Deși tot mai multă lume suferă de această tulburare metodele de tratament sunt încă depășite, acestea căutând să crească rezistența pacientului la stimul prin expunerea gradată și limitată.

Cu toate acestea, deși nu este foarte cunoscută încă, Dr David Muss din Marea Britanie a creat o tehnică extrem de eficientă, care are scopul declarat de a ajuta aproape exclusiv în tratarea Stresului Post Traumatic. Dr. David Muss este directorul unității de Tratare a Stresului Post Traumatic la Spitalul BMI din Birmingham, Marea Britanie și, în urma unei experiențe personale a pus la punct Tehnica Rewind.

Această metodă extrem de simplă și rapidă nu durează mai mult de 2-3 minute însă efectele sale curative sunt excelente putând reduce sau chiar elimina complet efectele și manifestările Stresului Post Traumatic chiar și la persoane în care această tulburare a atins apogeul.

Pe 17 Ianuarie 2017 am susținut o Prezentare cu Intrare Liberă în cadrul căreia am prezentat această tehnică iar apoi am realizat o demonstrație pentru a arăta cât de ușor și rapid se poate trata Stresul Post Traumatic.
Urmărește acum video și scrie mai jos părerea ta despre informațiile oferite și despre demonstrație.

Dacă ți-a plăcut, poți chiar să te abonezi la newsletter! Chestia aia de mai jos unde bagi datele tale si apoi dai click pe butonul roșu pe care scrie ‘Mă Abonez’!

PS: Spread the Dragostea! Dă și altora să citească, distribuie mai departe!

2023-07-15T19:32:07+02:00 18 ianuarie 2017|

6 Comentarii

  1. […] repercursiuni. Astfel aflăm că procedeul poate corecta o gamă foarte variată de piedici precum stresul post traumatic, frica și frutrarile adânci, până la trezirea siguranței de sine precum și eliminarea stării […]

  2. […] Stresul – evenimentele stresante de viață pot declanșa tulburarea bipolara la o persoană cu o vulnerabilitate genetică. Aceste evenimente au tendința de a provoca schimbări drastice și bruște – fie cu un impact puternic pozitiv sau negativ – cum ar fi căsătoria, nașterea unui copil, mutarea într-un alt oraș, decesul unei persoane apropiate, divorțul etc. […]

  3. […] realizat abuzuri înainte de vârstă de 7 ani.  Persoanele care suferă de PM pot avea simptome post traumatice (coșmaruri, flashback-uri, tulburări alimentare). De asemenea, au tendințe sinucigașe și […]

  4. […] spune despre alţii cât de multe traume pot avea în jurul lor.Pentru că mulţi cred că dacă Stresul Post Traumatic a apărut din armată şi din război, are legătură doar cu […]

  5. […] Certificare Internațională în Tehnica Rewind și învță cum să ajuți oamenii să scape de Stresul Post Traumatic și astfel să se bucure de o viață minunată, fericită. Click AICI pentru […]

  6. […] primul studiu fiind realizat chiar de Dr. Muss pe un eșantion de 19 polițiști care sufereau de Stres Post Traumatic. Chiar și după doi ani de la aplicarea acestei tehnici, personale care au beneficiat de ea au […]

Lasa un comentariu

test