Tot timpul vreau să învăț mai mult, să descopăr, să aflu, să înțeleg. Este o nevoie adâncă, puternică care mă macină și mă împinge necontenit de la spate. Mă ține treaz noaptea, ma trezește dimineața devreme și mă mistuie necontenit. Pot să spun, fără să-mi fie teamă, că învăț compulsiv. Adică nu mă pot controla. Aș putea chiar să ma numesc un învățăcel extrem dar îi las pe alții să analizeze asta. Prin urmare, mă gândesc ca acum să vorbesc despre Minte și despre Puterea Minții. Cât de important este pentru minte să știm cât mai mult?

Nu trece zi fără să învăț ceva nou. Practic, mă CHINUI să mai închid din taburile deschise în browser și, nu știu cum se face dar, parcă e un miracol, nu scad sub 20. Chiar acum, când scriu acest mesaj, sunt 22 deschise. În același timp, primesc zilnic mailuri noi, cu topicuri care mai de care mai interesante și abia aștept să le devorez.
Recunosc, nu este sănătos! Știu, dar mă satisface, mă umple de încântare! „Și totuși…”, îmi șoptește un gând, chiar știi mai multe? Chiar cunoști mai multe? Și, chiar dacă ar fi așa, cum te ajută asta?

Mai demult am auzit o povestioară care mi-a plăcut. Platon i-o atribuie maestrului său, Socrate.
În această povestioară, un discipol aspirant se duce la maestrul său foarte înțelept și îi spune acestuia:
„- Maestre, ești atât de înțelept încât, cu siguranță știi totul și totul îți este cunoscut. Tu înțelegi toate, cunoști universul și nu mai ai nicio întrebare, nicio nelămurire!”
Maestrul răspunde:
”- Cu cât știi mai multe, cu atât mai mult realizezi că nu știi nimic! Dă-mi voie să îți explic”, contiuă maestrul.

”Hai să ne imaginăm cercul tău de cunoaștere. Să presupunem că este de 1m în diametru. Aceasta este suprafața de contact dintre tine și univers și, desigur, numărul de întrebări pe care le-ai putea avea despre univers este în directă corelație cu cunoașterea ta.
Acum, să presupunem că cercul meu de cunoaștere este de 10m. Cu cât mai mare este suprafața cercului meu? Cu alte cuvinte, cu cât mai mare este numărul de întrebări pe care le am eu față de univers, comparativ cu tine?
De aceea, cu cât cunoașterea ta este mai mare, cu atât mai multe întrebări ai și, cu atât realizezi că, de fapt, nu știi nimic. Cu cât știi mai mult, cu atât știi mai puțin!”

De fiecare dată când mă gândesc la această povestioară, îmi dau seama că tot ce fac, este să știu din ce în ce mai bine și mai clar că nu știu. Această idee mă gâdilă și mă împinge înainte. Vreau să știu cât mai bine, cât mai precis, că nu știu.

În aceeași notă, mai amuzantă un pic, dar nu mai puțin adevărată, Matt Might explică studenților săi de doctorat ce înseamnă de fapt doctoratul.

Imaginează-ți un cerc care conține întreaga cunoaștere umană:

Când ai terminat clasa a 8-a știi câte ceva:

Când ai terminat liceul știi un pic mai mult:

Odată cu facultatea, începi să te specializezi:

Un masterat aprofundează cunoașterea acelei specializări:

Studiul articolelor și cercetările de specialitate te împing către limita cunoașterii umane:

Când ajungi la limită, te focalizezi:

Împingi acea limită timp de 4-5 ani:

Până când, într-o zi, limita cedează:

Iar acea mică împunsătură pe care ai creat-o, se numește un doctorat:

Desigur, lumea îți apare diferit acum:

Așa că nu pierde din vedere imaginea de ansamblu:

Atunci când vorbim despre minte, avem de-a face cu un tărâm de necuprins. Putem doar să îl ghicim, să îl intuim și rareori să îl înțelegem. Neil DeGrasse Tyson, unul dintre eroii mei, spunea că viața noastră se bazează pe întrebările pe care ni le adresăm. Putem să ne gândim care este rădăcina pătrată a cotletului de porc sau, care este sensul universului!

Când ne folosim de acest instrument fenomenal, Mintea noastră cu care am fost înzestrați, nimic nu ne poate sta în calea creșterii și dezvoltării cercului nostru.
Sigur, putem să gândim defetist și să spunem că, pe măsură ce știm mai mult, cu atât știm mai puțin, atunci de ce să mai învățăm? Răspunsul este simplu: cu cât știm că nu știm cu atât mai mult realizăm că suntem. Natura umană este aceea de a FI și nu de a exista.

Ai nevoie de cunoaștere pentru a trece dincolo de ea. Oaia care zburdă și aleargă prin țarc crede că este liberă pentru că nu vede gardul care o înconjoară. Poți rămâne ignorant și numi aia libertate sau, poți să treci dincolo de țarc, într-unul mai mare și mai mare și mai mare până când… te întorci înapoi la tine.

Puterea Minții tale ți-a fost dată să o folosești. Cu cap! Nu să o irosești fără rost! Tu ce ai de gând să faci cu ea?

PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Puterea (Minții) crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.

Comentezi?!
Ce bine! Fă-o mai jos în chat-boxul de sub articol