Care Este Atitudinea Ce Rezolvă Tristețea și Anxietatea?

Anxietatea, tristețea, depresia, mohoreala, supărarea… Toate exprimă o stare de spirit cu care nu vrem să avem de-a face prea mult. Este genul de stare cu care nu vrei să te împrietenești, să conviețuiești sau să o ai măcar în vizită!

Aceste stări pot fi foarte mult reduse iar uneori chiar eliminate atunci când ai o atitudine pozitivă, optimistă asupra vieții.
Un nou studiu a descoperit că o gândire și o atitudine optimistă asupra vieții poate modifica zone ale creierului care corespund anxietății!

Cortexul Orbitofrontal (COF) este o zonă a creierului aflată chiar în spatele ochilor care joacă un rol important atât în privința depresiei cât și a optimismului. Această zonă joacă un rol central în controlul emoțiilor și al comportamentului prin integrarea informației intelectuale și emoționale.

De curând un grup de oameni de știință de la Universitatea din Illinois conduși de românii Sanda și Florin Dolcos au descoperit că cei care au o atitudine optimistă asupra vieții au această zonă mult mai dezvoltată! Aceștia au pornit studiul inspirați fiind cercetări care arătau o legătură între anxietate și o subdezvoltare a volumului de materie cenușie precum și o suprafață mai mică a COF.

Dr. Sanda Dolcos, cercetător principal spune: “Am vrut să mergem în direcția opusă. Dacă este posibil să avem o reducere a suprafeței Cortexului Orbitofrontal iar această reducere are legătură cu tulburările de anxietate, care este atunci rezultatul în cazul celor cu un COF sănătos, a cărui suprafață este mai mare? Ar putea aceasta să aibă un rol protector?”

Studiul a folosit radiografii de la 61 de pacienți și a identificat o corelație între dimensiunea COF și gradul lor de optimism, anxietate, depresie și alte stări emoționale.

Acest studiu sugerează că optimismul face legătura dintre COF și anxietate.
Dr. Dolcos spune: “ ‘OK, poți să spui că există o relație între această zonă și anxietate. Ce să fac pentru a reduce anxietatea?’
Modelul nostru spune că o poți reduce, cel puțin parțial, cu ajutorul optimismului. Așadar, unul dintre factorii la care trebuie să fim atenți și pe care trebui să îi creștem este optimismul.”

În urma analizezi rezultatelor s-a demonstrat că grosimea COF în partea stângă a creierului corespunde cu un mai mare optimism și o reducere a anxietății. De asemenea, arată că nici o altă structură cerebrală nu pare să fie implicată în reducerea anxietății și creșterea optimismului.

Yifan Hu, unul dintre autorii studiului, spune: “Optimismul a fost studiat de ani buni în psihologia socială, dar nu știu cum se face că doar de curând am început să ne uităm la asociațiile structurale și funcționale pe care le are și le creează în creier.
Am vrut să știm: dacă prin menținerea unei atitudini optimiste asupra vieții, acest lucrează creează chiar modificări vizibile asupra creierului?”

Profesor Florin Dolcos a adăugat:
“Teoria cu care lucrăm este că, dacă antrenezi reacția oamenilor timp îndelungat, atunci abilitatea lor de a răspunde situațiilor de zi cu zi va deveni în timp înscrisă în structura lor cerebrală!”

Studiul a fost publicat în jurnalul Neuroștiința Socială, Cognitivă și Afectivă. (Dolcos et al., 2015).
Surse: Psychology Today, PsyBlog

Atitudinea noastră mentală determină modul în care interpretăm evenimentele din viața noastră și felul în care ne trăim viața! Folosește Puterea Minții tale pentru a-ți crea o atitudine pozitivă în loc să te lași dus în bătaia vântului și să fii mereu la cheremul ideilor și gândurilor trecătoare!
Cortexul Orbitofrontal are legătură strânsă și directă cu Puterea Minții fiind parte integrantă din centrul de comandă al ființei!
Crește-l, îngrijește-l, devoltă-l și bucură-te de o viață împlinită, de o viață fericită, de o viață optimistă.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum îți poți folosi Puterea Minții, atunci te invit la Workshopul Specializat de Terapia Resurselor! Introdu datele tale în formularul de mai jos!
ATENȚIE:
Dacă mai vii cu un prieten, atunci atât tu cât și prietenul aveți ÎN PLUS, încă o REDUCERE de 50 RON fiecare!

[bagaformu list=”awlist4035936″ button=”Rezervă un bilet!” heading=”Scapă de Anxietate și Supărări folosindu-te de Resursele Tale Interioare. Rezervă-ți chiar acum un loc!”]



PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Puterea (Minții) crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!

PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.

Comentezi?!
Ce bine! Fă-o mai jos în chat-boxul de sub articol


2015-10-12T11:17:12+02:00 12 octombrie 2015|

Lasa un comentariu