După o pauză bine meritată în care am fost plecat în țări îndepărtate pentru a-mi re-ncărca bateriile, m-am întors în forță și am vorbit despre…. călătorit și beneficiile sale!
Cred cu tărie că a călători este unul dintre cele mai eficiente și mai plăcute și mai rapide și mai puternice și mai… (ai prins tu ideea) moduri de a învăța și de a crește!
Călătoritul îți lărgește orizonturile, îți împinge limitele gândirii, ale imaginației și îți oferă nenumărate oportunități de a descoperi lucruri noi, oameni noi, gândiri noi, culturi noi, obiceiuri noi.
Atunci când călătorești ieși din zona ta „cunoscută” și de multe ori realizezi cu surprindere că ceea ce credeai tu că este „bătut în cuie”, de fapt este la fel de trecător precum o ploaie scurtă de vară. Realizezi că nu există „status quo” și începi ușor ușor, dacă îți dai voie și dacă te lași, să te eliberezi de limitările sociale, culturale, religioase în care te-ai născut și ai crescut și pe care le-ai crezut de neclintit.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat în călătoriile mele a fost acela că nu există „Adevăr”! Există doar interpretări personale iar oameni din diverse colțuri ale lumii văd același eveniment în moduri foarte diferite și foarte particulare.
Călătoritul te ajută să realizezi cât robotizați suntem în gândire și în simțire și cum luăm de bune gesturi, reacții și comportamente, automatismele noastre de zi cu zi!
Un exemplu banal: în Indonezia și în Malaezia folosești degetul mare și nu cel „arătător” atunci când vrei să arăți o direcție sau vrei să punctezi ceva. Recunoaște că nu te-ai fi gândit niciodată la așa ceva :).
În Bali, o marte parte a timpului este consacrată pregătirii de ofrande pe care localnicii le fac pentru pace, pentru bunăstare, pentru sănătate, etc. Aceste activități au loc zilnic și iau cel puțin trei ore iar oamenii sunt mereu cu zâmbetul pe buze! Aș putea continua așa ad infinitum și nu aș ajunge la fundul sacului cu exemplele!
După cum vezi, în cadrul acestei emisiuni vorbesc despre călătorit și pun accentul pe zona Asia, acolo unde îmi petrec iernile de obicei, reședința mea de iarnă, cum îmi place mie să zic. Urmărește emisiunea pentru a afla mai multe detalii despre minunățiile pe care le descoperi atunci când călătorești și, în mod particular, atunci când mergi în Tailanda sau Bali!
Urmărește emisiunea și spune-mi părerea ta despre acest subiect extrem de interesant!
[vc_video link=”https://www.youtube.com/watch?v=OHLCYAfMrJA”]
Acum e rândul tău! Spune-mi pe unde ai fost și ce ți-a plăcut cel mai mult? Unde mi-ai recomanda să merg în călătoriile mele viitoare?
[bagaformu list=”awlist3933941″ button=”Da! Vreau Să Știu Fiu Mai Deștept!” heading=”Ți-a Plăcut Acest Articol? Abonează-te!”]
PS: Nu citi singur(ă). Unde-s mulți, Bucuria crește! Trimite acest articol și prietenilor tăi care doresc să aibă o viață mai bună!
PPS: Ți-a plăcut ce ai citit? Abonează-te la Newsletter și primești articole și informații noi.
Mi-ar plăcea sa vizitez America Centrală si de Sud, in special Guatemala, Nicaragua, Chile, Ecuador, Argentina…